Dughin la Chişinău sau Reabilitarea discursului tradiţionalist

Prezenţa lui Dughin la Chişinău, în vizită privată la invitaţia unei modeste iniţiative academice numită Universitatea Populară, pe care am pus-o pe picioare relativ recent, este şi o recunoaştere internaţională a efortului nostru de readucere în circuitul public a valorilor creştine, tradiţionale şi conservatore. În timp ce Moldova e dominată de două paradigme depăşite, comunistă şi liberală, iar dezbaterea publică se reduce la exaltarea virtuţilor unei Europe aflate într-un proces vertiginos de dezagregare spirituală, instituţională şi economică,  iar pe de altă parte, la cultivarea unor nostalgii după defuncta URSS, cei care pricep că ambele proiecte sunt moarte în egală măsură pot fi număraţi pe degete. E adevărat, URSS îşi are actul de deces eliberat încă acum două decenii, iar UE este doar în aşteptarea lui. Dar, privite dintr-o perspectivă istorică mai largă, cele două versiuni ale omului prometeic, ale determinismului economic, ale ideologiilor ridicate la rang de religie sunt condamnate în egală măsură la dispariţie. Între trecutul sovietic şi viitorul european, cei care au un sistem de referinţă profund spiritual şi au vocaţia să desluşească sensul istoriei aleg o altă cale. Este calea revenirii la Tradiţie, la originile noastre creştine, la interpretarea spirituală a acestor deviaţii care ne împing în zone devastatoare pentru societăţile noastre. Experimentul comunist a eşuat mai repede decât cel liberal. Unul dintre motivele de bază ale acestui eşec rezidă în utilizarea terorii, a constrângerilor ideologice şi a lipsurilor materiale. Proiectul simetric şi complementar comunismului, liberalismul, acţionează mai subtil, prin seducţie, prin înlăturarea oricăror limite, prin dulcea otravă a consumismului şi prin sacralizarea banilor.

Economia viitorului eurasiatic - extras din "Bazele Geopoliticii" (1997)

Un extras din capitolul IV al lucrarii "Bazele geopoliticii si viitorul geopolitic al Rusiei", scrisa de geopoliticianul rus Aleksandr Dughin in 1997 si publicata in limba romana la Editura Eurasiatica in 2011. In acest fragment, autorul descrie modelul economic optim dupa care ar trebui sa se conduca Rusia secolului 21: nici liberalism, nici comunism.

----------------------------------------------

"Economia trebuie să se conducă, în ansamblu, pe principiul fundamental - centralismul strategic maxim,  plus pluralismul şi „liberalismul” regional maximal."

"În economie, ce-a de-a „treia cale” şi-a găsit exprimarea clasică în lucrările lui Friedrich List, care a formulat principiile „autarhiei economice a marilor spaţii”. Această teorie se bazează pe neuniformitatea dezvoltării economice a societăţilor capitaliste, cât şi pe consecinţa logică a colonizării economice a ţărilor mai sărace de către cele mai „bogate”; totuşi, pentru „bogaţi”, „comerţul liber” în asemenea condiţii este avantajos, iar pentru „săraci”, dimpotrivă. List a ajuns la concluzia că în anumite etape ale dezvoltării economice a societăţii trebuie să se recurgă la protecţionism, la dirijism şi la restricţii vamale, adică la limitarea principiului „libertăţii comerţului” la nivel naţional, pentru a atinge nivelul independenţei naţionale şi de stat şi al forţei strategice. Cu alte cuvinte, pentru List era limpede că economia trebuie să fie subordonată intereselor naţionale şi că orice apel la „logica autonomă a pieţei” este doar un paravan pentru expansiunea economică (şi ca urmare şi cea politică) a statelor bogate, în detrimentul celor mai sărace şi subjugarea ulterioară a celor din urmă. O asemenea abordare stabileşte, dintr-o dată, nişte hotare precise, adică unde trebuie să acţioneze principiul „de piaţă” şi unde cel „socialist”. Este interesant că şi Rathenau, autorul „miracolului economic” german şi Witte şi Lenin şi chiar şi Keynes şi-au formulat principiile lor economice pornind tocmai de la doctrina lui Friedrich List, deşi aceştia au folosit un limbaj mai apropiat fie de lexicul pur capitalist, fie de cel comunist."

 

Originile national-bolsevismului rus

Dacă în prezent în Franţa sunt disponibile o serie de lucrări de referinţă care ne permit să înţelegem esenţa naţional-bolşevismului german, cu totul diferit este cazul naţional-bolşevismului rus, de existenţa căruia aflăm abia acum. O sursă de informare importantă despre acesta reprezintă lucrările autorului rus Mihail Agursky, deşi vădit ostil faţă de occident, totuşi reprezintă o importantă sursă de informaţii care predispune spre meditaţie. Teza autorulul, care a fost inspirat de lucrarea lui Ortega y Gasset “Revolta maselor”, constă în ideea că socialismul marxist, care este o componentă a bolşevismului rus, este doar un “camuflaj istoric” pentru adevăratele procese geopolitice şi istorice. În opinia lui Agursky, Lenin a practicat un limbaj dublu: scrierile sale marxiste, ar trebui considerate doar ca nişte lucrări pentru publicul larg, el însuşi, de fapt, plasându-se pe linia lui Alexandr Herzen care a respins valorile occidentale şi a promovat ideea invaziei Europei de vest de către slavi. Incă la începutul secolului, Lenin şi bolşevicii şi-au propus drept scop impunerea dominaţiei Rusiei şi a ruşilor prin intermediul revoluţiei mondiale. Din acest punct de vedere, naţional-bolşevismul rus este o ideologie naţionalistă, care legitimează sistemul politic sovietic din punct de vedere naţionalist şi nu din punct de vedere Marxist. National - bolşevismul, încearcă să impună dominaţiai Imperiului rus cimentat de ideologia comunistă.

Politica ca manifestare a sacrului

Societatea tradiţională a fost fundamentată pe principiul potrivit căruia totul în lume este sacru.

În traducere exactă, „sacru” ar fi echivalent cu „sfânt”, dar în limba noastră cuvântul „sfânt” se referă mai mult la Biserică şi religie, iată de ce în limbaj ştiinţific vom utiliza noţiunea de „sacru”.

Prin definiţie, sacrul este cu mult mai general decât religiosul. Dimensiunea sacrală poate fi regăsită şi la obiectele care se află în afara competenţelor religiei sau dogmaticii: procesele sociale şi politice, anumite trăiri interioare, care pot să fie atribuite intuiţiei sentimentului sacrului.

Sacralitatea se caracterizează prin viziuni specifice asupra lumii, în care orice obiect, orice lucru este privit ca un chip, simbol, ca un nod energetic, ca o “forţă”. Această măsurare ai realităţii trezeşte în sufletul omului nişte sentimente profunde – de la uimire până la groază. Când omul se ciocneşte cu lucruri grandioase, globale (iar în societaţile tradiţionale acest lucru se întâmplă destul de des), el retrăieşte un sentiment de sacru.

MARELE RĂZBOI AL CONTINENTELOR

Modelele “conspiraţiei” sunt extrem de variate. Sub acest aspect, cu siguranţă, conceptul de conspiraţie “iudeo-masonică”, atât de răspândită astăzi în cele mai diverse cercuri capătă popularitate. În principiu, această teorie merită cel mai aprofundat studiu şi trebuie să recunoaştem că nu avem o analiză completă şi ştiinţifică pe această temă, în ciuda sutelor şi miilor de lucrări care ori au elogiat-o, ori au defăimat-o.

Dar în lucrarea de faţă va trebui să examinăm un model conspirologic total diferit, bazat pe un sistem de coordinate distincte faţă de versiunea “iudaic-masonică”. Vom încerca să descriem în mare conspiraţia mondială a celor două forţe “oculte” opuse a căror opoziţie şi luptă secretă au predeterminat logica istoriei lumii. În opinia noastră, aceste forţe sunt mai mult caracterizate, nu atât ca fiind naţionaliste şi nici nu apaţin unei organizaţii secrete masonice sau paramasonice; orientarea lor geopolitică este una datorată divergenţelor radicale.
Cât despre explicarea “secretului” final al acestor forţe contrare, suntem înclinaţi să-l descoperim în diferenţa dintre două alternative şi dintre proiecte care se exclud reciproc; stă mai presus de diferenţele naţionale, politice, ideologice şi religioase şi uneşte într-un singur grup oameni cu opinii şi credinţe contrare. Modelul nostru este modelul “conspiraţiei geopolitice”.

 

GEOPOLITICA NAŢIONAL-COMUNISMULUI ROMÂN

Nicolae Ceaușescu la Congresul al XIV-lea al PCR

Prezentăm în continuare textul discursului rostit de directorul revistei “Eurasia”, Claudio Mutti, în cadrul conferinţei “Sfârşitul lui Ceauşescu şi căderea Republicii Socialiste România” (Brescia, 15 Septembrie 2012).

La renumita conferinţă din 25 ianuarie 1904, geopoliticianul britanic, domnul Halford Mackinder, a menţionat în faţa ascultătorilor săi importanţa fundamentală a marelui spaţiu situat în centrul continentului eurasiatic, pe care dumnealui l-a numit Heartland (“regiunea-inimă”, adică “teritoriu central”) şi l-a definit “axa geografică al istoriei”.

Într-un studiu ulterior din 1919, Democratic Ideals and Reality, Mackinder dezvolta argumentul şi afirma textual : “Cine conduce Europa de Est, domină Teritoriul Central. Cine conduce Teritoriul Central, domină World Island (“insula mondială”, expresie originală cu care Mackinder desemna Continentul Antic: Eurasia şi Africa). Cine conduce World Island domină lumea”.

În timpul războiului rece, mulţi analişti au raportat această celebră frază la importanţa pe care o avea Europa de Est în confruntarea bipolară dintre SUA şi URSS. Astfel, România era considerată parte integrantă a acelui spaţiu ce se afla în centrul luptei pentru puterea mondială.

După 1989, România, împreună cu alte ţări est-europene, a aderat la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (abreviat NATO in engleză). Trei din aceste ţări, oficial “atlantice” (Albania, Croaţia şi Slovenia), sunt în realitate ţări mediteraneene, cum e şi, de fapt, Italia - ţară “atlantică” mai veche; patru (Polonia, Estonia, Letonia şi Lituania) sunt spălate de Marea Baltică; alte două (Bulgaria şi România) sunt situate la Marea Neagră; în fine, mai sunt trei care nu numai că nu au ieşire la Oceanul Atlantic, dar nu au nici o ieşire spre nici măcar o mare: Cehia, Slovacia şi Ungaria.

Atribuirea României statutului de “ţară atlantică” echivalează cu falsificarea identităţii geografice a acestei ţări şi negarea funcţiunii ei naturale, reducând-o la rolul de avanpost al Occidentului atlantic în apropierea Rusiei.

Liberalismul - unul din cele mai mari pericole pentru omenire

După rezultatele istoriei politice a secolului XX a devenit clar că liberalismul a câştigat bătălia pentru contemporaneitate, biruind toţi duşmanii săi - şi din dreapta, şi din stânga. Marele ciclu al modernismului s-a terminat cu triumful ideologiei liberale, care a primit în acest fel monopol asupra controlului evoluţiei istorice. Liberalismul nu mai are un duşman simetric, un subiect cu o conştiinţa istorică adecvată, o ideologie legată de nişte resurse instituţionale sau materiale, o baza tehnologică, economică şi militară. Tot ce s-a opus liberalismului, reprezenta doar o totalitate de măsuri haotice, într-un cuvânt “zgomote”, care se opun prin inerţie constructorilor “noii ordini liberale”. Aceasta nu era tema unor subiecte alternative civilizaţionale şi a subiecţilor geopolitici, ci o o rezistentă reactivă şi pasivă a unui mediu neorganizat; aşa structura solurilor, râurile, mlaştinile împiedică constructorilor de drumuri - nu e vorba de impunerea unei alte rute asupra căruia ar insista o companie alternativă, ci e vorba despre rezistenţa materialului. În situaţia dată, SUA, în calitate de citadelă a liberalismului mondial, a trecut într-o noua formă. De acum înainte Statele Unite nu sunt doar una dintre cele două superputeri, dar şi singura putere planetară, care a reuşit să scape de concurenţi. Criticul francez al SUA Ubert Vidrin a propus ca America să nu se numească “mare putere” ci “hiperputere” (hyperpower), subliniind unicitatea acesteia şi superioritatea asimetrică. Din punct de vedere ideologic, victoria liberalismului şi ascensiunea SUA nu sunt lucruri întâmplătoare, ci două feţe a unui singur fenomen: SUA a câştigat în războiul rece nu doar pentru că a acumulat un potenţial şi a reuşit să depăşească pe toţi în goana tehnologică, ci şi pentru că a funcţionat în baza ideologiei liberale, care nu doar a demonstrat capacitatea sa tehnică, dar şi dreptatea istorică în războiul ideologic. Aşa cum liberalismul si-a identificat propriul rol în istorie, SUA a primit argumentul forte pentru mesianismul său, care sub forma “Manifest Destiny” inca din secolul XIX a devenit “crezul” elitei politice americane. 

Interviu cu Călin MIHĂESCU, editor şi iniţiator al Mişcării Eurasia în România

 

Românii nu privesc Rusia ca pe un stat inamic. Fiind un proiect anti-rusesc, prezenţa în “Noua Europă” pro-americană ne pune în imposibilitatea de a ne raporta la Rusia într-un mod firesc. Şi nu numai cu Rusia ne pune într-o situaţie dificilă acest proiect geopolitic, ci şi cu ţările “vechii Europe”, care au trecut peste mentalitatea Războiului Rece în privinţa relaţiilor cu Rusia. A vedea în Rusia un inamic în mod aprioric este foarte păgubos pentru noi. Cred ca viziunea Rusiei ca inamic nu este foarte generalizată, dar când este are două cauze: în primul rând bagajul istoric, iar în al doilea rând propagandă anti-rusă la care suntem evident supuşi, fiind în zona de graniţă. Dar cu toate că propaganda anti-rusă a fost foarte agresivă, cred că poporul român nu este atât de anti-rus, pe cât este clasa politică. Trebuie să înţelegem şi noi şi Rusia că s-au schimbat mult condiţiile din secolele trecute. Astăzi este o adevărată agresiune globală împotriva valorilor conservatoare, de care românii sunt organic ataşaţi, iar această agresiune culturală împotriva valorilor tradiţionale este un pericol major, la care este la fel de expusă şi Rusia ca şi România. Tocmai din acest motiv trebuie să lăsăm deoparte vechile conflicte şi să căutăm modalităţi de colaborare. În câteva decenii riscăm să avem o Românie fără români, o Românie fără cultură şi identitate românească. Asta nu priveşte doar România. Este o ameninţare globală, care îi ameninţă în aceeaşi măsură şi pe americani, şi pe francezi, şi pe germani, şi pe ruşi. Dacă conştientizăm această ameninţare la adevărata ei proporţie, diferendele istorice cu nişte vecini ne apar minore. În umbra acestei ameninţări, putem reevalua diferendele noastre cu Rusia, putem porni un proces de reconciliere istorică. Cheia soluţionării conflictului istoric cu Rusia este Basarabia. Dacă reîntregirea ţării va fi făcută cu sprijinul Rusiei, cred că acest lucru va anula anti-rusismul rezultat din propagandă. Cred ca este în interesul Rusiei să aibă în vecinătate o Românie puternica, reîntregită şi prietenoasă. Fiindcă România în mod fundamental nu este ruso-fobă.

 

Pagini