Europe

Un gânditor francez angajat împotriva liberalismului

Sub aspect bugetar libertatea statelor este de asemenea extrem de limitată, deoarece datoria publică le blochează capacitatea de a întreprinde măsuri hotărâte, care n-ar fi coordonate cu instituţiile financiare. În sfârşit, în domeniul politicii industriale guvernele nu au alte soluţii decât să atragă corporaţiile trasnaţionale prin intermediul subvenţiilor şi a facilităţilor fiscale… Puterea fiscală a statului nu mai este una suverană, ci contractuală, deoarece se formează în procesul coordonării cu capitalul, care devine din ce în ce mai impertinent şi tot mai puternic în impunerea cerinţelor sale”.

Am făcut această expunere mai extinsă a cărţii respective fiind ghidat în primul rând de dorinţa de a familiariza un număr cât mai mare de cititori cu viziunea autorului. Ea este una extrem de utilă pentru toţi cei care doresc să înţeleagă în profunzime cauzele neîmplinirilor ce macină şi societatea noastră. Înţeleg destul de bine că lumea nu prea are timp să se dedice unor lecturi sistematice, aplecându-se asupra unor tomuri voluminoase.  În orice caz, este clar că acest articol va citit de mult mai mulţi oameni decât numărul de solicitanţi care se vor adresa să le furnizez versiunea electronică a cărţii respective.

Rămân şi de această dată în aşteptarea mesajelor DVS, trimise fie pe adresa electronică  roscaiurieppcd@gmail.com sau pe facebook.  Şi le mulţumesc tuturor celor care au apelat la mine pentru a primi cartea prezentată în articolul precedent.

Săptămâna viitoare sper să reuşesc prezentarea unui alt volum.

Dughin și Ideea Națională a Moldovei

Astăzi nu mai există stanga și dreapta, există doar patrioți cu preferințe ideologice diferite, care au datoria să renunțe la obișnuitele tipare ideologice și propagandistice. Iar orice poilitican care tinde să devină președinte al Moldovei, așa cum menționează pe drept cuvânt Dughin, are șansa să învingă doar dacă se va pătrunde de propria misiune istorică cu totul aparte de factor unificator al societății. Avem nevoie de lideri înțelepți, maturi și curajoși.
Poporul nostru nu dorește să se alipească sau să se dizolve în interiorul altor state. Știm cum să realizăm principiul autoguvernării naționale și statale, unul sacru pentru noi. Independența noastră, suveranitatea de stat reprezintă niște valori netrecătoare. Nu suntem apendicele altor state și nici o eroare istorică. Suntem capabili să prteluăm tot ce e mai bun de la frații noștri. Însă rolul de ”frate mai mic”, de margine, de fundătură este unul inacceptabil. Iar criza de azi reprezintă doar un prilej extraordinar să ne tratăm de maladiile colective, să ne punem pe picioare, să ne descovoiem spatele și să privim cu alți ochi lumea din jur.

De la Atlantic la Pacific: pentru un destin comun al popoarelor Eurasiei

Pentru Moldova nici România, nici Rusia nu sunt nişte „duşmani externi”.
Mai exact, şi Moldova, şi România, şi Rusia au acelaşi duşman extern: imperialismul planetar al atlantismului anglo-saxon.
Iar instinctul autoconservării colective al popoarelor noastre trebuie să se manifeste prin solidaritate în faţa unui pericol comun.
Fiind situată între Orient şi Occident, Moldova şi-a însuşit de-a lungul istoriei trăsături şi elemente din ambele spaţii.
Şi totuşi, în pofida agresiunii totale contra poporului nostru din partea centrelor de influenţă din exterior, Moldova rămâne a fi parte a civilizaţiei orientale, bizantine, continentale şi contemplative.
Înţelegem cu toţii că nici o ţară, chiar dacă este mult mai puternică decât Moldova, nu poate să reziste de una singură în faţa agresiunii generale a totalitarismului liberal.
Dar pentru a fi eficientă, durabilă şi în definitiv victorioasă, rezistenţa noastră nu poate fi doar militară, politică şi economică. Ea trebuie să fie în primul rând una ideologică.
Iar conferinţa noastră este un excelent prilej pentru noi elaborări conceptuale, care să contribuie la cristalizarea unei noi viziuni asupra lumii, a unei strategii ce ar permite solidarizarea şi cooperarea tuturor forţelor anti-Sistem de pe continentul nostru şi din lume.
Vă mulţumesc pentru atenţie şi vă spun tuturora Doamne ajută!

Proiectul Marii Europe. O schiță geopolitică pentru o lume multipolară în devenire

Ca urmare a declinului și dispariției blocului socialist în Europa de Est la sfârșitul secolului trecut, o nouă viziune geopolitică a lumii bazată pe un nouă abordare a devenit o necesitate. Dar inerția gândirii politice și lipsa de imaginație istorică la elitele politice ale Occidentului victorios a condus la o opțiune simplistă: bazele conceptuale ale democrației occidentale, o societate a economiei de piață și dominația strategică a SUA la scară mondială au devenit singurele soluții la toate sfidările emergente și modelul universal care trebuia acceptat în mod imperativ de către întreaga umanitate.

Un gânditor rus îndrăgostit de cultura română

Primul nivel ține de concepțiile noastre ideale despre noi înșine. Există o Rusie ideală, cerească, eternă. Aceasta ține de identitatea noastră profundă. Este vorba despre ceea ce am dori noi să fim. Este vorba de felul în care ne visăm pe noi înșine. Este Rusia noastră profundă. Ea nu este întotdeauna la suprafață. Dar anume ea ne face pe noi, rușii, să fim ruși. Datorită învățătorilor mei, filosofii care au exercitat o influență enormă asupra mea, cum sunt Lucian Blaga, Mircea Eliade, Nae Ionescu, Ioan Petru Culianu (și aș putea să continui la nesfârșit această înșiruire, deoarece anume filosofii români au avut o influență decisivă asupra mea), deci anume datorită acestor filosofi eu știu că există și o Românie celestă și profundă, acea Românie care reprezintă identitatea dumneavoastră eternă. Anume aceasta este România cea sfântă, este acea Românie care îl face pe român să fie anume român. Și iată că la nivelul acestor două instanțe are loc un dialog. Acolo este vorba despre orizonturile culturale, cum spunea Blaga, acolo este vorba despre tradiția lui Zalmoxix, cum spunea Eliade, acolo este vorba despre postbizantinism și despre inițiativa ortodoxă postbizantină, cum spunea Iorga. La un nivel și mai profund este vorba despre apropierea dintre popoarele noastre în timpurile când dumneavoastră erați traci, iar noi eram sciți, la nivelul Turanului, a Eurasiei străvechi. Aici este vorba despre un dialog între Rusia sfântă și România sfântă, între Rusia profundă și România profundă, între Rusia eternă și România eternă. Acesta e un nivel al dialogului, primul nivel.
Dar există și un alt nivel al dialogului, cel de-al doilea, cu totul diferit. Este vorba despre relațiile istorice. În anumite cazuri noi am fost de aceeași parte a baricadelor, iar în alte cazuri – pe baricade diferite. Am comis multe greșeli. Noi, rușii, am făptuit multe nedreptăți față de România. Noi preferam o politică realistă în locul unei politici ideale. Aici este vorba despre un cu totul alt nivel. Aici am acumulat multe pretenții, există multă neînțelegere, multe probleme, care încă nu și-au găsit rezolvarea. Toate aceste aspecte trebuie analizate și discutate. Însă în nici un caz cele două nivele nu trebuie amestecate, puse laolată. Mai mult decât atât, dialogul profund ne va ajuta să dezlegăm anumite neînțelegeri de ordin istoric. Este ca și cum o lumină ar înlătura întunericul, ar alunga umbrele.

Eurasianismul – expresia geopolitică a antiliberalismului

Liberalismul nu este ansamblu de tehnologii pentru distrugerea societății, capabil să funcționeze autonom. El are nevoie de un Golem pentru a-și exercita capacitatea distructivă pe întreg mapamondul, iar acest Golem îl reprezintă atlantismul, cea mai mare forță militară și economică din istoria lumii.
Rolul eurasianismului este de a crea un centru de putere capabil să se opună acestui Golem atlantic prin unirea unor energii și a unor capabilități politice, militare și economice, ce exced puterile oricărei națiuni luate separat, chiar și în cazul unor țări de dimensiuni continentale precum China sau Rusia.
Misiune eurasiatică este deci una supra-națională, însă nu una dizolvantă, ci dimpotrivă păstrătoare a tradiției și a identității colective – naționale. Regionale, familiale și în final a omului.
Iar dacă misiunea liberalismului este de anihilare a societății, a individului ca și creație a lui Dumnezeu, forța care se opune acestui efort are un rol katehonic.
Aceasta este misiunea eurasiatică.

Un gânditor rus îndrăgostit de cultura română

Mai întâi aș dori să îi aduc mulțumiri doamnei Mariana Heroiu, directorul editurii ”Mica Valahie”, pentru apariția acestei cărți, lui Iurie Roșca pentru efortul de a traduce această lucrare, ca și prietenului meu, Constantin Parvulesco, pentru amabilitatea de a participa la această întâlnire. Vă mulțumesc din toată inima dumneavoastră pentru faptul că ați venit. Văd în sală mai mulți prieteni, fețe cunoscute, văd și fețe noi, care sper să-mi devină de asemenea prieteni. Aduc sincere mulțumiri domnului Dan Zamfirescu, o personailtate cunoscută, pentru faptul că a venit să participe la întâlnirea noastră.

Aș vrea să împart luarea mea de cuvânt de azi în două părți. La început aș dori să străui asupra dialogului dintre Rusia și România, după care să expun o viziune asupra lumii de azi așa cum este văzută ea din Rusia, cum o văd eurasianiștii. În primul rând, atunci când este vorba despre dialogul dintre două țări sau două popoare, trebuie să avem în vedere următoarele. Există cel puțin trei nivele la care am putea discuta atunci când este vorba despre un dialog sau un conflict. Primul nivel ține de concepțiile noastre ideale despre noi înșine. Există o Rusie ideală, cerească, eternă. Aceasta ține de identitatea noastră profundă. Este vorba despre ceea ce am dori noi să fim. Este vorba de felul în care ne visăm pe noi înșine. Este Rusia noastră profundă. Ea nu este întotdeauna la suprafață. Dar anume ea ne face pe noi, rușii, să fim ruși. Datorită învățătorilor mei, filosofii care au exercitat o influență enormă asupra mea, cum sunt Lucian Blaga, Mircea Eliade, Nae Ionescu, Ioan Petru Culianu (și aș putea să contunui la nesfârșit această înșiruire, deoarece anume filosofii români au avut o influență decisivă asupra mea), deci anume datorită acestor filosofi eu știu că există și o Românie celestă și profundă, acea Românie care reprezintă identitatea dumeavoastră eternă. Anume aceasta este România cea sfântă, este acea Românie care îl face pe român să fie anume român. Și iată că la nivelul acestor două instanțe are loc un dialog.

Lumea Multipolară ca polilocviu intrecivilizațional

Partea finală a acestei lucrări cuprinde o expunere riguroasă a Teoriei Lumii Multipolare, văzută de către autor ca fundament teoretic pentru articularea unei noi concepții asupra viitorului, concep- ție de o necesitate stringentă. Menirea de bază a acesteia constă în respingerea categorică şi ireconciliabilă a hegemoniei globale americane, care ţinteşte desuveranizarea şi vasalizarea tuturor ţărilor, uniformizarea şi masificarea tuturor popoarelor și comunităților prin ştergerea oricărei forme de identitate colectivă. Demontând piesă cu piesă eşafodajul argumentativ al singurului imperiu global existent la ora actuală – SUA, autorul accentuează un aspect care de cele mai multe ori scapă observatorului relaţiilor internaţionale: cu excepţia de rigoare, în ultimele decenii practic fiecare ţară a lumii, indiferent de dimensiunile acesteia, riscă să nu mai fie un subiect al dreptului internaţional, ci un obiect al geopoliticii imperiale americane. În această conjunctură, menţinerea iluziei despre independenţa statelor naţionale devine contraproductivă.

Ideea de Imperiu

În fapt, ideea imperială începe să se dezagrege în Renaștere, odată cu apariția primelor state naționale. Sigur, în 1525, victoria de la Pavia, câștigată de forțele imperiale asupra trupelor lui Francisc I, a părut că inversează cursul lucrurilor. În epocă, evenimenul a fost de altfel considerat ca unul de primă importanță și a provocat în Italia o renaștere a ghibelinismului. Dar, după Carol Quintul, titlul imperial nu ajunge la fiul său Filip și Imperiul se reduce din nou la o afacere locală. Începând cu pacea de la Westfalia (1648), Imperiul este văzut din ce în ce mai puțin ca o demnitate, și din ce în ce mai mult ca o simplă confederație de state teritoriale. Procesul de declin va dura încă două secole și jumătate. La 6 aprilie 1806 Napoleon desăvârșește revoluția distrugând ceea ce mai rămăsese din Imperiu. Francisc al II-lea abandonează titlul de împărat roman german. Sfântul Imperiu își trăise viața.

Ce este greşit în Europa?

Din punct de vedere ideologic, problema este liberalismul impus de anglo-saxoni ca singură ideologie în Europa şi în restul lumii. Liberalismul sprijină doar identitatea individuală şi interzice orice formă de identitate organică colectivă. În acest mod, liberalismul refuză pas cu pas Religia, Naţiunea, Identitatea Sexuală, pentru a construi indivizi eliberaţi de orice formă de holism. Identitatea Sexuală este esenţa problemei, pentru că liberalii insistă că Genul Sexual este o alegere opţională a fiecărui individ (după care urmează Religia sau Naţiunea tot ca opţiuni ale individului). Celălat punct esenţial este imigraţia. Liberalismul refuză să-şi asume identităţile religioase sau culturale ale imigranţilor. Imigranţii nu sunt consideraţi ca purtători ai unor identităţi culturale şi religioase, ci doar ca purtători ai unor identităţi individuale, care contează doar ca număr. Liberalismul distruge identităţile colective. Este logic faptul că liberalismul distruge în acest fel identitatea europeană (prin teoriile toleranţei şi drepturilor omului). Împreună cu distrugerea accelerată a identităţii sexuale, se grăbeşte distrugerea societăţii. Sfârşitul Europei este asigurat, atâta timp cât liberalismul este singura ideologie acceptată.

Jean Parvulesco. Întoarcerea acasă: Cele trei chipuri ale lui JEAN PARVULESCO

Vasile Lovinescu se naşte pe 17 (30) decembrie 1905 la Fălticeni, în nordul Moldovei. „Tata, om de carte, călător impenitent, care simţea Europa ca o singură ţară” (2), se trage dintr-o familie făcută ilustră de magistraţi şi ofiţeri, ca şi de intelectuali renumiţi, precum criticul literar Eugen Lovinescu (1881-1943); iar mama îşi are originea într-o ramură aristocratică transilvană. Unul dintre cei doi fraţi ai lui Vasile, Horia Lovinescu (1917-1983), a devenit celebru ca dramaturg; o verişoară, Monica Lovinescu (1923-2008), a fost jurnalistă şi critic literar la Paris.

După războiul european, adolescentul Vasile se mută cu părinţii la Bucureşti, unde îşi continuă studiile secundare la Liceul „Sfântul Sava”. Odată terminată Facultatea de Drept (în 1929), profesează avocatura, îndeplinind funcţia de avocat al municipiului Bucureşti şi, din 1942, de consilier juridic la Uzinele Siderurgice din Reşiţa. Publică în diferite reviste („Viaţa literară”, „Viaţa românească”, „Adevărul literar şi artistic”, „Credinţa”, „Familia”, „Azi”, „Vremea” etc.), arătând interes pentru folclorul românesc şi tradiţiile orientale.

Aflând, în 1932, de cartea lui René Guénon Le Roi du Monde (Regele lumii), începe cu autorul ei o corespondenţă epistolară care va dura din 1934 până la începutul anului 1940.

Atunci când negustorul îi ia locul aristocratului, apare liberalismul

Secolul XX a fost arena luptei ideologice dintre cele trei teorii politice de bază – liberalismul, comunismul şi naţional-socialismul (fascismul). Naţional-socialismul, care apăruse mai târziu decât alte doctrine, a fost primul care a suferit o înfrângere totală, dar şi modelul sovietic s-a prăbuşit sub presiunea teoriei liberale. De aici reiese că niciuna dintre ideologiile înfrânte nu ne poate servi drept punct de pornire.  Nu are nici un sens să ne întoarcem înapoi şi să revenim la strategiile ce şi-au arătat impotenţa. Orice încercare de a reforma sau completa ceva vor conduce spre un rezultat nul. Cea de-a Patra teorie politică, fondatorul căreia este Alecsadr Dughin, apare ca urmare a ieşirii dincolo de limitele celor trei doctrine politice amintite aici. Acolo unde matricea liberală continuă să domine, dimensiunea politică propriu-zisă dispare. Ea este înlocuită de către sfera economică, unde nu există prieteni şi duşmani, ci doar concurenţi şi oponenţi. Iar acolo unde dispar noţiunile de „prieten-duşman”, care definesc însuşi Politicul, se produce nivelarea dimensiunii existenţiale a politicii. De fapt, liberalismul conduce spre neutralizarea şi depolitizarea învăţământului, economiei, precum şi a altor domenii. Această doctrină a pervertit în mod sistematic toate reprezentările şi modelele politice din trecut.. Suntem nevoiţi să avem de a face cu substituirea sensurilor. Nietzsche remarca pe bună dreptate: „Instituţiile liberale încetează imediat să mai fie liberale chiar din clipa când acestea sunt ocupate: după care nu există duşmani mai răi şi mai radicali ai libertăţii decât instituţiile liberale. Se ştie până unde ajung acestea: ele plasează mine sub voinţa de putere, ele reprezintă nivelarea ridicată la rang de morală a munţilor şi a văilor, ele fac din om o fiinţă mică, fricoasă şi desfrânată, - ele reprezintă de fiece dată triumful spiritului de turmă”. Toţi cei care se află până în prezent sub stăpânirea unei orbiri politice, se încăpăţânează să vadă în liberalism calea spre libertate. Dar drumul respectiv le va fi semănat cu crâncene dezamăgiri.

Jean Parvulesco. Întoarcerea acasă: Cele trei chipuri ale lui JEAN PARVULESCO

A treia dimensiune a lui Jean Parvulesco era cea escatologică. El simţea apropierea Sfârşitului Timpului şi era sigur că acest lucru va avea loc acum, şi nu mai târziu. Această mare luptă între Îngeri şi Demoni va fi exprimată printr-un război al continentelor. Iar în ultimul moment al acestui ciclu, toate dimensiunile se vor unifica. De aceea, toate romanele scrise de Jean Parvulesco se desfăşoară pe trei nivele: cel al cerului, motiv pentru care zborul este un element central al scrierilor sale; cel terestru, care exprimă istoria omenirii, iar ultimul este planul subteran, infernal. Cele trei paliere ale operei sale sunt legate şi de cele trei etape ale timpului: trecutul, prezentul şi viitorul.

Astfel, Jean Parvulesco a depăşit cu uşurinţă trecutul, reuşind să ajungă în viitor, ca o cădere din ceruri în Infern şi invers. Acest lucru ne demonstrează personalitatea sa excepţională, ilustrată printr-o identitate secretă. În articolele mele despre Jean Parvulesco am întrebat de fiecare dată cine este, cu adevărat, acesta. Mi se pare o întrebare foarte importantă, pentru că el era, în acelaşi timp, metafizician, filosof, politician, scriitor, om de litere şi de cultură, şi un mare vizionar.

Pentru francezi, a fost foarte greu să îl înţeleagă pe Jean Parvulesco, însă pentru cultura metafizică românească, din care fac parte Mircea Eliade, Nae Ionescu, Lucian Blaga, este mult mai uşor a-l înţelege, căci Patria sa spirituală este România profundă, în care, în mod paradoxal, pot fi uniţi polii opuşi, punctele cele mai înalte cu cele mai joase.

GEOPOLITICA ROMÂNIEI

România a dat lumii, mai ales în secolul al XX-lea, o întreagă pleiadă de genii de nivel mondial: Nae Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Ştefan Lupaşcu, Jean Pârvulescu, Vasile Lovinescu, Mihail Vâlsan şi mulţi alţii.
Deşi o ţară mică din estul Europei, România a avut în plan intelectual o contribuţie semnificativă la civilizaţie, comparabilă cu aceea a naţiunilor europene mari, aproape depăşindu-le. Această caracteristică a intelectualismului românesc reflectă spiritul gândirii europene, indisolubil legat de spiritul tradiţiei, avându-şi originile cu sol, rădăcini şi tendinţe, în Antichitate, cât şi în eternul Orient european ortodox, rămas neschimbat.
Profesorul italian Claudio Mutti, în articolul „Mircea Eliade şi unitatea Eurasiei” face referire la „natura eurasiatică a culturii române”. El îl şi citează pe Eliade: “ Mă simţeam descendentul şi moştenitorul unei culturi interesante, deoarece e situată între două lumi: lumea occidentală, pur europeană, şi lumea orientală. Eu mă trăgeam deopotrivă din aceste două universuri. Cel occidental, prin limba latină şi prin moştenirea romană în obiceiuri. Dar mă trăgeam şi dintr-o cultură influenţată de Orient şi înrădăcinată în neolitic. Toate acestea sunt adevărate pentru un român, dar cred că sunt la fel de adevărate şi pentru un bulgar, un sîrbo-croat, în ultimă instanţă, pentru Balcani, pentru sud-estul Europei şi o parte a Rusiei.”.

Geopolitică, geografie sacră, geofilosofie

După o definiţie generală, care încearcă să le sintetizeze pe cele date de diferiţi oameni de stiinţă, geopolitica poate fi considerată drept „studiul relaţiilor internaţionale din perspectivă spaţială şi geografică, unde este luată în considerare influenţa factorilor geografici asupra politicii externe a statelor şi rivalităţile de putere asupra teritoriilor aflate între două sau mai multe state, sau între diverse grupuri politice şi mişcări armate”.

Oricât de mare ar fi rolul atribuit factorilor geografici, rămâne totuşi raportul dintre geopolitică şi doctrina statului aşa încât apare spontan o întrebare care până acum nu pare să fi angajat reflecţia cercetătorilor. Întrebarea este următoarea: ar fi posibil să se aplice şi geopoliticii celebra afirmaţie a lui Carl Schmitt după care „toate conceptele importante ale doctrinei moderne a statului sunt concepte teologice secularizate”? Cu alte cuvinte, este plauzibil ca însăşi geopolitica să reprezinte un ecou modern, dacă nu o deviere secularizată a conceptelor teologice legate de „geografia sacră”?

Pagini