Despre Cea de-a patra teorie politică

Fragment din discursul ţinut de Aleksandr Dughin la Universitatea Populară din Chişinău, pe 17 iunie 2013, despre Cea de-a patra teorie politică. Traducere liberă din limba rusă

3 ideologii politice ale epocii moderne şi lupta pentru dreptul de a da sens istoriei

Există trei ideologii politice sau teorii politice ale epocii moderne: liberalismul, socialismul (în sensul larg, care include şi comunismul) şi naţionalismul (care include fascismul, nazismul sau naţional-socialismul). Sunt, de fapt, nu trei ideologii, ci trei grupuri de ideologii. Am putut să observăm că în secolul XX, acestea au constituit esenţa istoriei. Încă în secolul XIX, Friedrich Nietzsche spunea: „Va veni acea vreme când oamenii vor muri pentru idei”. Şi dacă vom arunca o privire retrospectivă în secolul XX, vom constata că toţi s-au luptat pentru idei, nu pentru resurse, nu pentru influenţă, nu pentru acces la anumite bunuri. Aceste trei ideologii au determinat, în mare măsură, cele două războaie mondiale şi Războiul Rece. Ţările liberale ale Occidentului s-au contrapus ţărilor Europei Centrale, care au mers pe calea a treia, naţionalistă. Şi, pe de altă parte, a fost lagărul sovietic, care reprezenta cea de-a doua teorie politică. În secolul XX s-a produs deznodământul luptei dintre aceste trei ideologii ale modernismului, care au fost concepute încă în secolul XIX. A fost, de fapt, lupta pentru dreptul de a da sens istoriei, pentru a da sens epocii moderne. Fiecare dintre cele trei ideologii pretindea că este adevărata expresie a modernităţii.

Liberalii afirmau că individul este culmea civilizaţiei umane. Iar debarasarea de toate formele identităţii colective este cea mai înaltă treaptă de dezvoltare a omenirii. Aceasta este ideologia liberală a progresului – ideologia individualismului. În replică, comuniştii declarau: nu, noi suntem purtătorii spiritului modernităţii. Noi vom succeda capitalismul şi liberalismul. Iar fasciştii spuneau că: nu, noi, reprezentanţii unei rase sau ai unui stat, suntem purtătorii viitorului, noi vom construi cel de-al treilea Reich, care va arăta lumii întregi calea spre adevăr.

Al Doilea Război Mondial – moartea celei de-a treia teorii politice

Şi iată că lupta pentru modernitate, care a fost cel de-al Doilea Război Mondial, a arătat că prima ideologie (liberală) şi cea de-a doua (socialist-comunistă) s-au coalizat împotriva celei de-a treia (naţionalist-nazistă) şi au distrus-o. După Al Doilea Război Mondial, fascismul a dispărut. Au mai rămas nişte ecouri vagi, care nu sunt substanţiale. Dar odată cu căderea regimului lui Saddam Hussein şi Gaddafi, s-a terminat cu calea (ideologia) a treia.

Sfârşitul Războiului Rece şi triumful liberalismului

Deci, după Al Doilea Război Mondial au rămas două ideologii: cea liberală şi cea socialistă. Şi iată ajungem în anul 1991. Cade Uniunea Sovietică. Cade lagărul socialist (sovietic) şi rămâne o singură ideologie – cea liberală, care susţine că noi am luptat pentru a da un sens epocii moderne, noi am arătat că cea de-a doua ideologie politică – comunismul, nu e viitorul, ci trecutul, că nu e nici prezentul, ci, mai degrabă, o deviere de la prezent. Aşa că acum existăm doar noi, liberalii, şi noi am obţinut o victorie globală.

Sfârşitul istoriei

În 1992, Francis Fukuyama scrie lucrarea „Sfârşitul Istoriei”. Liberalismul a biruit şi aici s-a terminat istoria. Nu mai există politică, locul ei este preluat de economie, nu mai există state, ele sunt înlocuite de lumea globală. Rămâne numai individul.

Şi trebuie să recunoaştem că, într-un anumit sens, noi trăim într-o astfel de realitate. Avem o lume unipolară. Avem ideologia liberală cu protocoalele ei. Şi care sunt acestea? În primul rând, drepturile omului. Dar prin om se înţelege individul în conceptul occidental. Societatea de piaţă şi dominaţia fundamentalismului de piaţă, a monetarismului, care sunt impuse, practic, prin decret, întregii lumi şi sub supravegherea Fondului Monetar Internaţional şi a Băncii Mondiale. Aceste instituţii urmăresc ca monetarismul, politica liberală în domeniul economic să domine peste tot, iar zona pe care nu o controlează este declarată drept anomalie. Drept urmare, ni se spune: aveţi o insuficienţă de democraţie, noi zburăm către voi. Respectiv, democraţia liberală este o normă şi regimurilor care nu o recunosc şi nu o implementează li se refuză orice drept de către Uniunea Europeană. Pentru că în toate actele sale, UE menţionează că nu întreţine niciun fel de relaţii cu regimurile „nedemocratice”.

Acesta este liberalismul învingător, noi trăim în această teorie politică care chiar astăzi cunoaşte o schimbare esenţială. Rămasă fără duşmani, ea a ieşit din sfera ideologiei formale, teoretice, intrând în sfera lucrurilor reale. Astăzi liberalismul nu mai este o opţiune, nu mai este o alegere, liberalismul este toată lumea. Lumea este liberală. Nimic nu e posibil fără liberalism. În afara liberalismului, vă pierdeţi dreptul de a vă numi om, nu respectaţi drepturile omului şi, drept consecinţă, trebuie să fiţi pedepsit.

Lupta cu identităţile naţionale şi religioase

Are loc o mutaţie a liberalismului. Atunci când se contrapunea totalitarismului, el avea conţinut. El atunci pleda pentru libertate şi împotriva socialismului, socialismul fiind o ideologie totalitară. Libertate, dar nu naţionalism, nu nazism, nu fascism. Totul era foarte clar. Şi foarte mulţi oameni alegeau libertatea. Dar astăzi liberalismul spune: libertate, dar nu… Şi constatăm că cea de a doua parte a dihotomiei s-a pierdut. Şi atunci liberalismul revine la rădăcinile sale.

În ce consta liberalismul iniţial? Eliberarea individului de toate formele de identitate colectivă. Acesta era sensul liberalismului. Dar care sunt aceste forme de identitate colectivă? În primul rând, naţională şi religioasă.

Religioasă. Asta înseamnă că tu poţi să te închini lui Dumnezeu, însă doar în calitate de individ. Drept consecinţă, Biserica a fost lipsită de dimensiunea socială, politică. De aici a pornit şi procesul secularizării.

Naţională. Tu trebuie să te eliberezi de apartenenţa naţională, tu eşti om, eşti cosmopolit, să treci orice hotar şi să trăieşti oriunde. Şi te reprezinţi doar pe tine, dar nu reprezinţi poporul tău. Deci, sunt înlăturate toate identităţile colective şi te eliberăm de identitatea colectivă a naţiunii.

Lupta cu comunismul îl eliberează pe om de identitatea socială. Atât: nu eşti nici proletar, nici burghez. Tu eşti doar un individ.

Familia, ca un nou Osventium, un nou Gulag

Toate aceste dezgoliri de identitate au fost deja puse în aplicare. Şi totuşi, au mai rămas anumite forme ale identităţii colective în epoca liberalismului învingător? Da, identitatea colectivă de gen. Asta pentru că a fi bărbat sau femeie înseamnă să aparţii unei colectivităţi. Nu poţi fi bărbat sau femeie în mod individual, pentru că mai există şi alţi bărbaţi, şi alte femei. Deci, spun ideologii liberali, aceasta este totalitarism şi individul trebuie eliberat de identitatea colectivă de gen. Liberalii au descoperit noul fascism: familia! Familia este noul socialism, este noul Osventium, noul Gulag. Familia trebuie eliberată de sistemul dur al perechilor. Nu mai avem tată şi mamă, ci părintele 1 şi părintele 2 şi aceşti doi părinţi pot chiar să meargă la judecată pentru a stabili care este primul şi care al doilea. Deci, genul devine opţional.

Uniunea Europeană, fidelă ideologiei liberale, cere distrugerea familiei, pentru că aceasta ar constitui o instituţie nazistă sau comunistă totalitară.

Şi omul e o manifestare fascistă

Dar debarasarea de identitatea colectivă nu se opreşte aici. Omul e tot o identitate colectivă. Nu poţi fi doar tu, de unul singur, om. Mai sunt şi alţi oameni, deci există o colectivitate. Prin urmare, spun liberalii, trebuie inventat ceva care ar fi post-om. Aici se recurge la ingineria genetică. Pentru început, instalarea unei proteze, să zicem, a unui ochi care merge mai bine decât cel uman. Sau să se umble la creier, ca să gândească mai bine, ca să-i crească memoria cu ajutorul unui hard disk. Nu mai târziu decât mâine omul va fi recunoscut drept o manifestare fascistă. Individul contează, el trebuie să fie liber. Iată în ce direcţie se îndreaptă liberalismul rămas fără concurenţa altor doctrine politice.

Criza liberalismului învingător

Asta, de fapt, duce la criza liberalismului care a învins, nu care a pierdut, deci la criza liberalismului învingător în plan global.

Iată că cea de-a patra teorie politică nu este nimic altceva decât o invitaţie de a construi o alternativă politică acestui nou liberalism, dar fără a face un pas înapoi, fără a recurge la comunism sau la fascism. Asta este a patra teorie politică.

Deci, este o invitaţie la gândirea şi elaborarea unui model politic care ar constitui o alternativă liberalismului, dar care nu are, deocamdată, identificat un conţinut. Este clar doar faptul că noua ideologie trebuie să fie contrară liberalismului, inclusiv rădăcinilor lui, ceea ce înseamnă contrară modernităţii. Şi, aşa cum am spus, să nu recurgă nici la comunism, nici la naţionalism şi nici măcar la o formulă care le-ar combina pe cele două.

Acestea sunt condiţiile de la care trebuie să pornim la realizarea celei de-a patra teorii politice. Şi cred că asta este partea cea mai tare a celei de-a patra teorii politice, dar şi cea mai slabă. Asta pentru că, pe de o parte, teoria defineşte exact ce trebuie să facem, dar, pe de altă parte, încă nu s-a făcut nimic pentru realizarea ei. Este uşor să spui unde trebuie să te îndrepţi, dar cum să faci lucrul acesta, deocamdată, nu ştim. Noi, în cartea pe care am scris-o, nu avem un răspuns la respectiva întrebare. Şi nu doar noi, ci un grup întreg de gânditori, din toate colţurile lumii, care muncesc în această direcţie. Însă trebuie să vă spun că această carte, „Cea de-a patra teorie politică”, deja a fost tradusă în peste 20 de limbi ale lumii: greacă, iraniană, portugheză, engleză, franceză, germană, spaniolă, italiană, sârbă, arabă ş.a.

Şi ce e interesant, multe cercuri intelectuale au acceptat invitaţia de a participa la definitivarea celei de-a patra teorii politice şi au găsit-o ca fiind foarte oportună, foarte actuală. Asta pentru că liberalismul care înaintează peste noi este monstruos şi pentru ţările în care el este oarecum la el acasă, acolo unde el a fost plămădit, dar şi pentru ţările în care a fost exportat, impus, care au devenit nişte colonii ale lumii liberale, cum e lumea a treia. Dar, aşa cum am spus, chiar şi occidentalii sunt îngroziţi de ceea ce reprezintă liberalismul în formele lui actuale.

Protestele profamilie din Franţa – o manifestare de proporţii a celei de-a patra teorii

Eu am participat la manifestaţiile profamilie din Franţa. La Paris au ieşti în stradă multe milioane de oameni. Şi – culmea! – aceste milioane de protestatari nu aveau nicio lozincă politică. Aceste milioane de manifestanţi pledau împotriva liberalismului, respingeau liberalismul şi ca teorie politică, şi ca practică, dar fără ca să propună altceva în loc. Protestatarii francezi aveau reflecţii foarte profunde, ei respingeau pretinsa esenţă individualistă a omului, ei demonstrau că omul nu e doar un individ, ci o fiinţă socială, care se regăseşte în cadrul familiei, a comunităţilor din care face parte. Cu toate acestea, ei nu au putut articula un alt concept politic cu care liberalismul ar trebui înlocuit. Deci, aceasta era, de fapt, o manifestare de proporţii a celei de-a patra teorii politice. Şi cea de-a patra teorie politică îşi trasează drept sarcină să articuleze, să definitiveze această poziţie antiliberală atât pentru ţările în care liberalismul a fost exportat, cât şi pentru cele occidentale, vest-europene şi americane, acolo unde liberalismul constituie o etapă în dezvoltarea lor, dar unde a luat o formă înfricoşătoare chiar pentru societăţile respective.

Subiectul celei de-a patra teorii –
Dasein-ul, o categorie heideggeriană

Noi am făcut câţiva paşi în dezvoltarea acestei teorii politice. Deja am determinat cine este subiectul celei de-a patra teorii politice. Dacă subiectul primei teorii politice (liberalismul) este individul, al celei de-a doua (socialismul) este clasa, al celei de-a treia (naţionalismul, fascismul) – naţiunea, rasa sau statul, în calitate de subiect al celei de-a patra teorii politice noi am propus „Dasein”-ul. (Acesta este o noţiune formată din două cuvinte germane care literalmente înseamnă „a fi aici” (da – aici; sein – a fi). De fapt, este un concept al filozofiei existenţialiste a lui Martin Heidegger. Acest Dasein poate fi înţeles ca popor, ca prezenţă spirituală. Respectivul concept a fost elaborat şi dezvoltat în prima jumătate a secolului XX. Este o categorie existenţială, nu este o abstracţiune, pe baza lui s-a dezvoltat întreaga filozofie occidentală din ultima perioadă. Deci, ideea Dasein-ului este subiectul celei de-a patra teorii politice. Ba mai mult, cea de-a patra teorie politică afirmă că Dasein-uri sunt sau pot fi mai multe. Dasein-urile ţin de cultură, ele există într-un spaţiu cultural concret. Aşa că Dasein-ul românesc este unul, altul este cel rusesc, altul e cel german, cel nipon ş.a.m.d. În felul acesta, cea de-a patra teorie politică nu mai este una universală, dar devine proprie, ţine de fiecare mediu cultural luat în parte. Şi asta deja face parte din filozofia eurasiatică, care afirma că în diferite locuri ale lumii se formează şi se dezvoltă diferite centre cu particularităţi culturale şi antropologice diferite.

„Spaţiul mioritic”, definit de Blaga – Dasein-ul românesc

Iată marele filozof român Lucian Blaga vorbeşte despre „spaţiul mioritic” pentru români. „Spaţiul mioritic” înseamnă şi o anumită atitudine, o anumită percepţie a morţii de către etnia (neamul) românesc. Iar atitudinea faţă de moarte, raportarea la moarte, percepţia ei, este una dintre principalele categorii existenţiale ale Dasein-ului. Spaniolul Federico García Lorca defineşte specificul spaniol de raportare la moarte prin teoria “duende”. “Duende” este o stare specifică care cuprinde fiinţa spaniolului, spre exemplu pe dansatoarele de flamengo înainte de a începe dansul sau pe toreadori înainte ca taurul să se năpustească asupra lor. În acel moment, potrivit lui Federico García Lorca, domnul Morţii pătrunde în ei şi acesta este, probabil, Dasein-ul spaniol. Ruşii au, la rândul lor, o altă percepţie a morţii. Nemţii, spre exemplu, au o percepţie eroică, sufletul neamţului e ca un cavaler care priveşte moartea drept în ochi.

De la Dasein la sisteme politice şi la lumea multipolară

În fine, pornind de la aceste percepţii adânci şi specifice ale fiecărui neam, se vor defini, se vor crea sisteme politice diferite. Ca rezultat, vom obţine o lume formată din diferite culturi, o lume multipolară, o lume bogată, şi nu una uniformizantă. La baza acestor sisteme politice nu va sta nici individul, nici democraţia, nici liberalismul, nici capitalismul, nimic nu e obligatoriu. Ci vom avea un şir de construcţii economice, sociale, politice care pornesc din specificul cultural local al fiecărui neam.

Iată că astăzi tot ce am povestit eu devine nu doar o elaborare teoretică, ea deja începe să fie implementată.

Ce e Uniunea Eurasiatică
a lui Putin?

Ce e Uniunea Eurasiatică a lui Putin? Astăzi aceasta este doar un model economic, pentru că se urmăreşte construcţia unei uniuni vamale. Să ţinem cont că de la constituirea uniunii vamale a început şi construcţia Marelui Imperiu German.

Dacă vorbim de Uniunea Eurasiatică şi ţinem cont de conţinutul celei de-a patra teorii politice şi de teoria lumii multipolare, obţinem implementarea principiilor eurasiatice. Asta înseamnă că ne opunem hegemoniei americane şi îi refuzăm modelului liberal-occidental pretenţia de a fi universal. Atenţie, noi nu îi contestăm dreptul de a exista, ci doar calitatea de a fi universal. Noi nu suntem împotriva valorilor americane, împotriva valorilor europene. Nu, noi vrem doar ca Europa să fie pentru europeni, America pentru americani, Asia pentru asiatici, lumea musulmană pentru musulmani, America Latină pentru latino-americani şi Eurasia pentru eurasiatici. Şi fiecare dintre aceste civilizaţii îşi creează sistemul său de valori, de criterii, caută să se apropie, să se integreze cu cei care îi sunt compatibili, spre exemplu, pe principiu religios. Să luăm lumea ortodoxă. Oare hotarul lumii ortodoxe se suprapune pe cel dintre NATO şi CSI? Sigur că nu. Lumea ortodoxă este o parte a Europei, a unei părţi a Europei care astăzi se simte destul de inconfortabil în Uniunea Europeană. Cum poţi să împaci mentalitatea conservatoare, ortodoxă greacă cu obligativitatea căsătoriilor dintre persoane de acelaşi sex? Cum poate fi împăcată apartenenţa la NATO a grecilor, a bulgarilor, a românilor, care sunt ortodocşi, cu faptul că sunt de aceeaşi credinţă cu ruşii. De ce lumea ortodoxă s-a pomenit pe diferite baricade? Asta, în mod sigur, este o anomalie.

Pentru consemnare, Sergiu PRAPORŞCIC, FLUX

---

Aleksandr Dughin la Chişinău

 

Cunoscutul filozof, sociolog şi geopolitician rus Aleksandr Dughin, care este fondatorul şi promotorul curentului eurasiatic în Federaţia Rusă, s-a aflat într-o primă vizită în Republica Moldova. Venit la Chişinău la invitaţia lui Iurie Roşca şi a Universităţii Populare, pe care fostul lider creştin-democrat o patronează, în dimineaţa zilei de luni,17 iunie, Aleksandr Dughin a avut o întâlnire, la sediul PPCD, cu un grup de tineri care reprezintă cercuri tradiţionaliste, conservatoare, creştin-ortodoxe, precum şi cu liderii organizaţiei de tineret a PPCD „Noua Generaţie”.

În debutul întâlnirii, Iurie Roşca a declarat că acesta este un eveniment cu totul special. „I-am recunoscut domnului Dughin la Moscova că nu speram să-l întâlnesc în această viaţă, aşa cum spuneam acum 25 de ani, la Bucureşti, celor mai mari personalităţi de peste Prut pe care am apucat să le văd şi să mă împrietenesc. Vreau să vă anunţ că deja ne-am înţeles cu domnul Dughin, şi pentru mine este o mare onoare să traduc din limba rusă cartea sa – „Cea de-a patra teorie politică”. Va fi o ediţie bilingvă, rusă şi română, cu o prefaţă făcută de mine. Sper că după aceasta va urma o altă carte – „Teoria lumii multipolare”. Acestea sunt nişte lucrări fundamentale şi eu aş fi vrut ca cititorii din Republica Moldova, atât de limbă română, cât şi de limbă rusă, să poată citi aceste cărţi”, a declarat Iurie Roşca.

Politicianul şi jurnalistul Iurie Roşca a spus că vizita lui Aleksandr Dughin la Chişinău va da startul unei colaborări de durată. „Astăzi punem temelia unei colaborări academice foarte importante dintre elitele intelectuale din Federaţia Rusă şi din Republica Moldova. Ne aflăm într-o perioadă istorică foarte confuză, de tranzit, de schimbare, când înţelegem că ne îndreptăm pe o cale care duce spre nicăieri. Noi am depăşit stereotipurile perioadei sovietice, acum însă trebuie să depăşim stereotipurile liberale. Şi, cu ajutorul a asemenea oameni ca Aleksandr Dughin, să revenim la tradiţie, la conservatorism, la valorile creştin-ortodoxe.

Dughin este unul dintre cei mai importanţi, dacă nu chiar cel mai important, sociolog, filozof şi geopolitician din Rusia, el face parte din echipa celor mai iluminate minţi din Europa şi din întreaga lume, el este un exemplu important pentru noi de comunicare culturală”, a mai spus Iurie Roşca, declarând că oaspetele său este şi un bun cunoscător al culturii şi, în special, al filozofiei româneşti.

Aleksandr Dughin: Sunt foarte multe lucruri care mă leagă de România. În special, de spiritualitatea românească

În debutul alocuţiunii sale, Aleksandr Dughin a ţinut să confirme că este un admirator al culturii româneşti: „Cu adevărat, mie îmi place foarte mult cultura românească. Trebuie să vă spun că pe mine niciodată nu mă dezamăgesc autorii români. De la pagină la pagină, filozoful român devine tot mai complex şi mai imprevizibil. Unul dintre cei mai preferaţi filozofi ai mei este Lucian Blaga. Pur şi simplu, sunt încântat de scrierile sale. Eu l-am descoperit recent, dar deja mi-am comandat din Franţa toate cărţile lui în franceză şi, cu creionul în mână, le-am citit din scoarţă-n scoarţă.

Un alt mare filozof român, Mircea Eliade, este pentru mine cel mai important autor pentru a înţelege secolul XX. Dar şi alţii, precum Petru Culianu, Mihai Vâlsan, Vasile Lovinescu şi, fireşte, Nae Ionescu. 

Şi trebuie să vă spun că eu am cunoscut mulţi oameni în Occident, persoane notorii apropiate curentului tradiţionalist, dar dintre toţi, cel mai bun prieten al meu a devenit un român – Jean Parvulesco (Ion Pârvulescu), care mi-a rămas cel mai bun prieten până în ziua morţii sale. Sunt foarte multe lucruri care mă leagă de România. În special, de spiritualitatea românească.

Un alt bun prieten de-al meu este italianul Claudio Mutti, care este un mare pasionat al culturii române. Apropo, el a editat cea mai completă ediţie în limba italiană a cântecelor legionare”.

Aleksandr Dughin: Republica Moldova este o parte a lumii româneşti care are ieşire spre Rusia

Aleksandr Dughin consideră că Republica Moldova constituie un sol fertil pentru instituirea unui dialog eficient între elitele culturale. „Deci, de România mă leagă foarte multe lucruri. Şi îi sunt foarte bucuros şi recunoscător lui Iurie Roşca pentru că, datorită lui, mă aflu acum în Republica Moldova. Aici este locul unde poţi întâlni oameni care, pe de o parte, aparţin de cultura rusă, iar pe de altă parte, sunt deschişi şi spre cultura română, care este una profundă, tradiţionalistă. În general, Republica Moldova capătă o nouă faţă geopolitică, o nouă destinaţie pe harta geografiei sacrale. Deci, Republica Moldova este o parte a lumii româneşti care are ieşire spre Rusia şi, totodată, este o parte a lumii eurasiatice, a lumii ruse, pentru că moldovenii, în mod sigur, sunt şi consumatori ai culturii ruse.

Iată de ce această vizită este atât de importantă pentru mine. Este o redescoperire a Moldovei pe harta geografiei sacrale. Nu e vorba de Moldova de suprafaţă, de Moldova liberală, Moldova îndoctrinată, euroatlantică, ci de Moldova profundă, Moldova identitară, de o Moldova în care ceea ce este românesc şi rusesc nu se află în stare de confruntare, ci de armonie şi completare reciprocă”, a declarat filozoful şi geopoliticianul rus.

Aleksandr Dughin a vorbit şi despre Rusia profundă, care este alta decât cea de suprafaţă. „Avem nevoie de comunicare, de dialog intercultural între elite. După asta vin relaţiile bilaterale comerciale, economice. Dacă vom ajunge ca elitele noastre intelectuale să se înţeleagă reciproc, atunci vom putea dezvolta o relaţie armonioasă şi în celelalte domenii.

Iată că noi am descoperit astăzi Moldova autentică, profundă. Există şi o Rusie altfel decât cum se vede, una eurasiatică, sacrală, una care e în căutarea propriei identităţi, a identităţii spirituale, ortodoxe. Eu cred că redescoperirea unei astfel de Rusii prezintă interes şi pentru societatea moldovenească.

S-ar părea că atunci când spui „ruşii” totul e clar. Dar, de fapt, ruşii sunt nişte firi foarte enigmatice, noi înşine nu ne înţelegem şi toată istoria noastră nu e decât un paradox suprapus pe un alt paradox”, a menţionat Aleksandr Dughin, în alocuţiunea sa ţinută la sediul PPCD.

Sergiu PRAPORŞCIC, FLUX

---

Aleksandr Dughin, ideea eurasiatică, România, Moldova şi Rusia

 

În alocuţiunea ţinută luni, 17 iunie 2013, la sediul PPCD din Chişinău, filozoful şi geopoliticianul rus Aleksandr Dughin a făcut următoarea afirmaţie:

 

„Purtătorii culturii româneşti, care este una minunată, sunt ostaticii unei civilizaţii absolut străine lor. Noi trebuie să eliberăm România de oligarhia liberală, antiromânească, antinaţională, cosmopolită şi hegemonică. Şi nu să ne alipim la ei (să intrăm în subordonarea acestei oligarhii) şi împreună să suferim.

Moldova are (o misiune – n.n.), pentru că Răsăritul, partea de răsărit a unui popor, este purtător de duh. Şi iată de ce partea de răsărit a poporului român – Moldova, trebuie să elibereze partea de vest a poporului român. Asta este o idee eurasiatică. Şi ea nu contrazice nici orientarea românească spre renaştere identitară şi nicio alianţă cu Rusia. Există şi o altă Rusie. Nu cu Rusia lui Abramovici şi Ciubais, eu însumi mă aflu în opoziţie faţă de o asemenea Rusie. Există o Rusie care este antirusească. Tot aşa cum există şi o Românie antiromânească. Şi eu cred că există şi o Moldovă antimoldovenească.

Păi, iată, sarcina Rusiei ruseşti, a României româneşti, a Moldovei moldoveneşti este să se unească, pentru că pe noi nimic nu ne desparte. Cel puţin, astăzi nimic nu ne desparte. Noi nu suntem purtătorii unei ideologii totalitare. Nu vrem să impunem ceva. Şi rezultatele eforturilor noastre conjugate nu se vor aduna, ci se vor înmulţi. Iată cum poate fi aplicată cea de-a patra teorie politică, ideea eurasiatică în cazul dintre România şi Moldova”.

În alt context, la Universitatea Populară, acolo unde a prezentat cartea sa – “Cea de-a patra teorie politică”, Aleksandr Dughin a mai făcut următoarea declaraţie: “Sunt multe popoare mici care au arătat că au un duh mare, ca, de exemplu, românii. Eu cred că un număr atât de mare de intelectuali cât a avut România în anii ’30-’40 ai secolului trecut, intelectuali de calibru mondial, nu a mai avut nicio altă ţară europeană. Aceştia au fost oameni mari care au depăşit hotarele României: Eliade, Cioran, Lupaşcu cu fizica alternativă, Nae Ionescu şi, mai ales, Lucian Blaga, care îmi este atât de drag mie. Este colosal, după asta nimeni nu se mai uită că sunt mari sau mici hotarele României, toţi se uită cât de mare este duhul acestui popor”.

Sergiu PRAPORŞCIC, FLUX