Un gânditor francez angajat împotriva liberalismului

Aşa cum vă anunţam în articolul anterior, în care prezentam cartea gânditorului  de stânga Samir Amin „Virusul liberalismului”,  voi continua să prezint cititorului moldovean lucrări ale unor personalităţi de prim rang din lumea academică internaţională, ce ţin de subiectul respectiv. De această dată aduc în atenţia dumneavoastră numele unui ilustru filozof francez, Alain de Benoist, care este asociat cu ceea ce se numeşte în Franţa „Noua Dreaptă”, al cărei fondator este. Tot el este liderul cunoscutului think tank GRECE (Goupement de Recherche et Etudes pour la Civilization Europeene), autor a circa o sută de cărţi şi nenumărate articole, un critic acerb al neoliberalismului, Al pieţei libere şi egalitarismului.
Cartea pe care o recomand astăzi poartă titlul „Împotriva liberalismului” («Против либерализма. К четвертой политической теории», Санкт-Петербург, «Амфора», 2009). Nu mă voi referi decât în treacăt la semnificaţia noţiunii de a Patra teorie politică, deoarece am făcut-o pe larg în prefaţa versiunii compendiu a lucrării cunoscutului filozof, geopolitician, sociolog şi politolog rus Aleksandr Dughin. (Lucrarea poate fi găsită pe blogul meu www.iurierosca.md la compartimentul CARTI în versiune PDF, iar textul respectiv este inclus şi în culegerea „Căderea din URSS în UE”, ultima putând fi descărcată de pe acelaşi blog).

În prefaţa la această lucrare gânditorul creştin rus Al.Dugin punctează principalele elemente ale viziunii autorului:

„Principalii duşmani ai identităţii europene, potrivit lui Alain de Benoist, sunt:

SUA (care s-au transformat treptat dintro margine a lumii occidentale întrun hegemon mondial, care a absolutizat nişte valori periferice, iau uneori diametral opuse celor europene – pragmatismul, economismul, elogierea tehnicii şi a optimizării);
liberalismul politic de tip anglo-saxon (care contravine democraţiei republicane europene);
geopolitica atlantistă (opusă continentalismului vechii Europe);
individualismul (care surpă temeliile sociale comunitare şi valorile coeziunii, ale „holismului” („integralităţii” şi comuniunii);
societatea de piaţă (o societate în care toate valorile se evaluează în echivalentul lor financiar).
Aliaţii identităţii europene sunt:

etniile europene care îşi conservează propria cultură;
regiunile care continuă să-şi menţină tradiţiile populare;
ştiinţa şi cultura, care se axează pe scopuri metafizice superioare;
noua Rusie, care revine în istorie;
ţările lumii a Treia, aflate în căutarea propriei căi.
Scopurile:

  • crearea unei lumi multipolare;
  • crearea unei alianţe strategice şi economice între Europa şi Rusia;
  • elaborarea unui nou model politic (dincolo de liberalism, comunism şi fascism);
  • edificarea unei economii sociale;
  • conştiinţa ecologică.

Revin şi de această dată asupra ideii că notele aspra unor lecturi pe care le fac se înscriu în logica luptei de idei, atât de necesare spaţiului public din Republica Moldova, dominat de un discurs liberal imitativ, de păruieli intestine între câteva grupări de tip criminal care controlează aproape integral jocul politic, dar şi de interpretarea naivă, deformată şi partizană a cauzelor crizei profunde în care ne-am pomenit şi a marile conflicte de ordin geopolitic. Am putea zice, invocând o expresie utilizată de Alain de Benoist întro recentă dezbatere televizată, că societatea de azi este înghesuită în chingile unei ideologii totalitare, care se pretinde singura normă, firească precum legile naturii, care pretinde că istoria a ajuns la apogeul său, iar în loc de ALTERNATIVĂ, ni se oferă iluzia ATERNATNŢEI (la guvernare).

Pretenţia că modelul actual de organizare a societăţii ar fi unul fără alternativă ucide libertatea şi creativitatea omului, îl face captivul unei alienări grave, induse metodic în mentalul colectiv în special după cel de-al Doilea Război Mondial. Sau, aşa cum se exprimă ruşii, în războiul respectiv au învinse ei, dar au câştigat SUA (победили мы, а выиграли США»).   Subliniez şi de această dată că la ora actuală principala problemă a societăţii noastre nu este nici criza politică, nici cea economică, ele sunt doar urmarea directă a crizei de idei, a lipsei de viziune a celor care populează spaţiul public pe post de politicieni sau analişti politici. Iată de ce surmontarea clişeelor de gândire, ieşirea din cercul vicios al dogmelor liberale reprezintă cel mai urgent şi mai vital efort pe care trebuie să-l facă cei care fac parte (nu care se consideră a fi!) din elita naţională. Asta pentru că fără depăşirea acestui obstacol major care blochează orice încercare de analiză consistentă a realităţii şansa depăşirii impasului în care ne-am pomenit este nulă. Am putea spune şi aşa. Avem prea mulţi „jucători politici”, dar ne lipsesc grav de tot „gânditorii politici”, cu pregătire temeinică, cu vocaţia servirii interesului naţional, cu demnitate şi angajament total, dar şi cu o preocupare profundă pentru planul metafizic, transistoric, religios, care este obturat definitiv în temniţa paradigmei liberale.

Liberalismul ca duşman principal

Acum să trecem la tezele lui Alain de Benoist. În articolul „Contribuţii la a Patra teorie politică”  el scrie:

„Secolul XX a fost cel al dominaţiei celor trei teorii politice: liberalismul, comunismul şi fascismul… Teoriile care au apărut mai târziu, au dispărut mai devreme decât altele. Fascismul, care a apărut mai târziu decât toate celelalte,  a sucombat mai repede decât celelalte. I-a urmat comunismul. Liberalismul, care este cea mai veche dintre cele trei teorii, dispare ultimul…. Liberalismul poate fi definit în totalitate ca un sistem al banilor, şi am convingerea profundă că acest sistem va dispărea din cauza banilor…

Liberalismul reprezintă duşmanul principal. În primul rând pentru că el încă mai e prezent aici, în timp ce comunismul şi fascismul au dispărut, dar şi pentru el mai păstrează o anume supremaţie planetară. Aş vrea să amintesc faptul că sub aspect strategic duşmanul principal nu întotdeauna este cel pe care în detestăm cel mai mult. Pur şi simplu el este duşmanul, care este cel mai puternic. Liberalismul este un sistem antropologic întro măsură mai mare decât social-economic. Altfel zis, el propune o anumită viziune asupra omului… Ea rezidă în faptul că omul este privit ca un atom aparte. Liberalismul analizează societate pornind de la individ. … La baza teoriei liberale stă ideea contractului social, încheiat de către indivizi pornind de la interesele lor private… Din această perspectivă el se afirmă în detrimentul colectivităţii. Crainicul liberalismului Adam Smith susţinea că negustorul nu are patrie,  el se poate stabili în orice ţară. Patria lui este acolo unde îşi multiplică profitul…

Gânditorul german Artur Moeller vad den Bruck  afirma: „liberalismul ucide popoarele”. Scopul lui final este să instaureze o societate, care va fi DOAR de piaţă. Întro astfel de societate valorile comerciale, negustoreşti devin singurele, iar valorile care nu pot fi reduse la un anumit calcul devin inexistente, ele dispar. Ne-am putea aminti de cunoscuta formulă, potrivit căreia societatea de piaţă este domnia cantităţii. DOAR a cantităţii. (A se vedea în acest sens şi cartea celebrului gânditor francez tradiţionalist Rene Guenon „Domina cantităţii şi semnele vremurilor”, cea de-a treia lucrare din tripticul precedat de lucrările „Orient şi Occident” şi „Criza lumii moderne” – n.n.).

Caracterizând în continuare esenţa acestui tip de societate, autorul aminteşte că el se bazează pe un soi de război civil, latent şi nedeclarat, care se evidenţiază în special în „darwinismul social”. „Celălalt, – spune autorul, – este întotdeauna un potenţial concurent, adică un potenţial duşman. Această viziune economică asupra omului îşi are de asemenea o fundamentare morală şi juridică, exprimată în ideologia DREPTURILOR OMULUI,  care a devenit astăzi un fel de religie modernă”.

„Pierderea rădăcinilor”  ce caracterizează epoca modernă, invocată de autor, poate fi suplimentată de câteva idei invocate de el în altă parte. Este vorba de ceea ce Alain de Benoist numeşte „deruralizarea”, dispariţia civilizaţiei rurale, măcinate de monstrul industrializării şi al urbanizării, de hiperdezvoltarea „centrului” (Occidentul) şi subdezvoltarea „periferiilor” (restul lumii). Sau, cum se mai spune în literatura de specialitate occidentală, „the West” şi „the Rest” (Vestul şi Restul).  Am recurs la această digresiune doar pentru a accentua o dată în plus faptul că exodul masiv al populaţiei din ţara noastră este nu doar (şi nu în primul rând) efectul relei credinţe a clasei guvernate, ci mai curând al unui proces global ce afectează din ce în ce mai grav şi societatea noastră. Încă o dată despre esenţa LIBERULUI SCHIMB: ţara noastră exportă oameni şi importă – în schimb! – mărfuri, capitaluri şi servicii străine. Un astfel de schimb nicidecum nu poate fi numit nici echivalent, nici reciproc avantajos, nici moral, nici eficient economic. De fapt, noi asistăm neputincios la un proces de genocid naţional, care a devenit posibil din cauza miopiei şi servilismului guvernanţilor faţă de cei care efectuează la modul direct actul guvernării din exterior. Am ajuns la o stare de desuveranizare naţională cumplită, iar dacă lucrurile se vor desfăşura pe aceeaşi pantă abruptă şi de acum încolo, ne aşteaptă un suicid colectiv iremediabil.

Iar acum voi aduce un citat destinat direct celor care împărtăşesc la modul sincer sentimente naţionale, patriotice, sunt preocupaţi de conservarea identităţii noastre colective. Problema lor majoră este că ei încă n-au reuşit să coboare de pe baricadele emancipării naţionale din perioada sfârşitului URSS, continuând să lupte cu un comunism defunct,  nereuşind să pătrundă logica noilor provocări,  care au apărut în faţa noastră în ultimele decenii.

Progresismul, identitatea şi politicul

„Domnia capitalului revendică o piaţă din ce în ce mai omogenă, uniformă, şi, ca urmare, nimicirea, suprimarea identităţii colective, culturilor naţionale şi a diversităţii formelor de viaţă. IDEOLOGIA PROGRESULUI (subl. noastră –  Iu. R.), care a fost una dintre promotoarele Modernităţii, participă şi ea la această acţiune dizolvantă.  Ideologia progresului susţine că trecutul nu conţine nimic interesant, el nu are nimic a ne spune. Asta deoarece ceea ce reprezintă noul este MAI BUN din simplul motiv că este NOU”.

Autorul menţionează că în lumea de azi chestiunea identităţii a devenit una dintre problemele de bază. „O masă enormă de oameni nu ştiu ce să facă deoarece nu ştiu CINE SUNT… Identitatea nu este ceva ce nu se schimbă niciodată, ci ceea ce defineşte maniera noastră specifică de a ne schimba, ceea ce ne permite să ne schimbăm, rămânând noi înşine. Duşmanul, neprietenul identităţii noastre NU ESTE IDENTITATEA ALTUIA. (subl. noastră  – Iu. R.). Duşmanul identităţii noastre este acel sistem ideologic ce distruge toate identităţile”.   În cazul societăţii noastre modelul pentru care pledează autorul ar însemna atât conservarea valorilor naţionale a majorităţii populaţiei, cât şi protejarea profilului identitar al tuturor etniilor conlocuitoare.  Unitatea noastră naţională stă în diversitatea noastră. Iar pentru a o menţine, este nevoie de un efort de rezistenţă colectivă în faţa tăvălugului globalismului cu tot cu cultura lui de masă.

Vorbind despre nevoia de a reabilita Politicul, autorul revine la esenţa liberalismului care a aburcat în prim-planul scenei istorice „omul economic”.  „Trăim întro eră economică. Liberalismul este o doctrină, care în viaţa concretă neutralizează voinţa politică. Oamenii nu mai sunt cetăţeni, ci consumatori. Iar sfera în care decurge activitatea politică este substituită de sfera mijloacelor de informare în masă, în care domnesc distracţiile. În consecinţă, chestiunile de ordin politic sunt percepute aici ca probleme tehnice. Şi deoarece este vorba de probleme tehnice, se consideră că există doar soluţii tehnice şi, mai exact, că există o singură soluţie. Adică este suprimată una dintre cele mai importante dimensiuni ale politicului – multitudinea opţiunilor posibile. Politica nu este nici tehnică, nici ştiinţă. Ea este o ARTĂ, pe care trebuie să o faci cu multă luare aminte…. A reabilita politicul înseamnă a ieşi din obsesia economicului, a decoloniza imaginarul simbolic, care este colonizat de către valorile cantitative, comerciale. Adică să ne eliberăm de ideea că piaţa constituie o paradigmă a tuturor factorilor sociali”.

Impostura tehnocraţilor şi conflictul între „a fi” şi „a avea”

Apropo de tehnocraţi. Am văzut cu toţii cum zilele trecute la Bucureşti s-a instalat  un guvern zis de tehnocraţi. Această manipulare sordidă a fost posibilă doar în măsura în care mentalul colectiv al acestui neam a fost colonizat de miturile liberale. Iar candidatul  înmânat spre desemnare „în plic” de către cancelariile occidentale celui pe care reputatul jurnalist român Ion Cristoiu îl numeşte „raţa mecanică” a lipsit România ( speră, doar pentru moment!) de şansa istorică de a avea în fruntea Guvernului o personalitate de talia unui Călin Georgescu. Iată şi la Chişinău se pare că se cloceşte un candidat „de import”, obedient centrelor de comandă din exterior, astfel încât riscăm să avem după un premier corupt şi băgat la răcoare, unul corupt de plutocraţia internaţională, dar neimplicat în schemele de tip mafiot din interiorul ţării.  Şi nu contează dacă acesta va purta fustă sau pantaloni. Şi nici cum se numeşte. Ci doar că va fi din nou o unealtă slugarnică în mâinile aceloraşi sforari. Iar „raţa mută” de dincoace de Prut nu va ezita să semneze decretul în care va figura un candidat la funcţia de şef de Guvern scos din pălăria Occidentului.

Autorul readuce în discuţie vechiul conflict, iscat odată cu uzurparea scenei istoriei de către „negustori”, între verbele  A FI şi  AVEA. În lumea de azi nu mai contează CINE EŞTI, doar CE POSEZI. Eşti posesor de capital, prin urmare eşti relevant şi în politică sau, şi mai exact, eşti relevant în politică în măsura în care posezi bani aducători de succes electoral. Cităm: „Libertatea liberalilor este întâi de toate libertatea de a avea proprietate. Ea îşi are rădăcina nu în existenţă, ci în posesiune. Omul este liber doar în acea măsură, în care este proprietar, şi în primul rând proprietar  asupra a sine însuşi”.

Altfel zis, antropocentrismul ca parte a ideologiei liberale l-a detronat pe Dumnezeu din centrul universului, locul Creatorului fiind acaparat de creatură, ultima imaginându-se a fi produsul unui accident, numit ca în SF, Big Bang. Omul ca măsură a tuturor lucrurilor, „omul orizontal”, „omul cantitativ” nu are obligaţii decât faţă de sine însuşi, este vidat de dimensiunea metafizică, golit de sensurile superioare, este un construct social ghidat de egoism, străin de orice ataşamente faţă de comunitatea văzută exclusiv prin prisma unor relaţii contractuale.

Întrucât vasta culegere de articole  a autorului francez nu are cum să fie expusă pe larg întro cronică de presă, aş dori totuşi să menţionez măcar în treacăt câteva remarci ale acestuia asupra conceptului de „societate civilă”, atât de vehiculată prin gura unor exponenţi a „sectorului neguvernamental”, alimentaţi financiar din fondurile occidentale. Este vorba cei câţiva indivizi anoşti, care perorează zilnic de pe ecranele TV şi care se autoglorifică,  recurgând la trucul ieftin al falei modestii,  cu titlul de onoare „simplu cetăţean”. Iată ce zice Alain de Benoist în acest sens:

„Liberalismul, răspândindu-şi forţa, de acum încolo promovează „societatea civilă”,  care coincide cu sfera intereselor private şi se pronunţă împotriva „hegemoniei” sectorului public, adică a monopolului statului aspra satisfacerii nevoilor colective. El pledează de asemenea pentru răspândirea principiilor noi de reglementare a societăţii în baza regulilor pieţei. „Societatea civilă” capătă o dimensiune din ce în ce mai mitică. Autodefinindu-se nu în mod independent, ci în temeiul opoziţiei sale faţă de stat, ea capătă contururi din ce în ce mai vagi, prezentându-se mai curând ca un operator ideologic decât ca o realitate clară şi legitimă”.

Mondializarea, drepturile omului şi corporaţiile transnaţionale

Întrun articol consacrat mondializării Alain de Benoist face o prezentare excelentă a acestui proces, care a luat o amploare gigantică în special după prăbuşirea URSS. El susţine că ideologia drepturilor omului i-a permis Occidentului să se poziţioneze ca Imperiu al Binelui în raport cu restul lumii. Fiind aplicabile în raport cu orice om,   „drepturile omului” – o invenţie pur occidentală – sunt servite apriori ca nişte principii „universale”. Anume în numele acestei ideologii Occidentul va povăţui lumea întreagă, ascunzând prin asta dorinţa sa de a dispune de dreptul de a fi legiuitorul unui discurs „universal”.

Autorul dă o caracterizare tranşantă capitalismului de tip monetarist care operează la ora actuală la scară planetară. El aminteşte între altele că în ultimele decenii s-au schimbat şi înşişi jucătorii la scară internaţională. Până nu demult principalii actori erau statele. „Acum, – scrie de Benoist, –  locul lor a fost ocupat de către puternicele companii transnaţionale. Pieţele financiare îşi dictează tot mai insistent propriile reguli, iar participarea băncilor în jocul economic se autonomizează din ce mai mult în raport cu sfera economiei productive reale.  Are loc trecerea dinspre lumea organizată în jurul statelor naţionale spre „lumea-economie”, structurată de către noii jucători.

Este vorba de o transformare esenţială. Încă acum câteva decenii statele naţionale burgheze determinau natura politică şi socială a sistemelor de producţie naţionale. Concurenţa în interiorul sistemului capitalist se desfăşura în principal între state. Fenomenul de bază al sistemului capitalist mondial era teritorializarea lui, adică înrădăcinarea în spaţiu, limitat de dimensiunile şi posibilităţile economiei naţionale. Piaţa, chiar dacă se dezvolta în mod agresiv, era în primul rând un fenomen naţional…

La ora actuală integrarea capitalului mondial a provocat distrugerea sistemelor de producţie naţionale şi a predeterminat includerea lor cu drepturi de segmente în sistemul de producţie global… Mondializarea provoacă reorganizarea spaţiului planetar, care conduce spre deteritorializarea capitalului. Are loc trecerea de la un spaţiu fix spre un „spaţiu lichid” , adică spre organizarea de reţea. Reţeaua nu corespunde niciunui teritoriu, dar, înscriindu-se în piaţă, îi permite să se emancipeze în raport cu limitările de ordin statal şi politic. Pentru prima dată în istoria mondială spaţiul economic şi cel politic se pomenesc a fi separate. Anume în asta constă cea mai importantă caracterizare de esenţă a mondializării.

Încă o trăsătură a epocii de azi rezidă în mondializarea culturală: de la un timp încoace capitalismul vinde nu doar mărfuri şi servicii, ci simboluri, imagini, vise, relaţii culturale şi ramificaţii. El nu doar mobilează casele, el colonizează imaginaţia şi domneşte asupra comunicării”.

Desuveranizarea sau starea de impotenţă a guvernelor naţionale

Iată în încheiere încă un citat magistral din acelaşi articol:

„Ultimul rezultat al mondializării: impotenţa crescândă a statelor naţionale. Guvernele văd cum încercările loc de a influenţa asupra situaţiei macroeconomice se dovedesc a fi zadarnice sub influenţa mobilităţii internaţionale a capitalului, a mondializării pieţelor şi integrării economiilor. Sub aspect monetarist capacitatea lor de manevră este redusă la zero, deoarece ratele dobânzilor şi cursul de schimb sunt reglementate de acum încolo  de către băncile centrale independente, care îşi iau deciziile sub influenţa conjuncturii internaţionale.

Sub aspect bugetar libertatea statelor este de asemenea extrem de limitată, deoarece datoria publică le blochează capacitatea de a întreprinde măsuri hotărâte, care n-ar fi coordonate cu instituţiile financiare. În sfârşit, în domeniul politicii industriale guvernele nu au alte soluţii decât să atragă corporaţiile trasnaţionale prin intermediul subvenţiilor şi a facilităţilor fiscale… Puterea fiscală a statului nu mai este una suverană, ci contractuală, deoarece se formează în procesul coordonării cu capitalul, care devine din ce în ce mai impertinent şi tot mai puternic în impunerea cerinţelor sale”.

Am făcut această expunere mai extinsă a cărţii respective fiind ghidat în primul rând de dorinţa de a familiariza un număr cât mai mare de cititori cu viziunea autorului. Ea este una extrem de utilă pentru toţi cei care doresc să înţeleagă în profunzime cauzele neîmplinirilor ce macină şi societatea noastră. Înţeleg destul de bine că lumea nu prea are timp să se dedice unor lecturi sistematice, aplecându-se asupra unor tomuri voluminoase.  În orice caz, este clar că acest articol va citit de mult mai mulţi oameni decât numărul de solicitanţi care se vor adresa să le furnizez versiunea electronică a cărţii respective.

Rămân şi de această dată în aşteptarea mesajelor DVS, trimise fie pe adresa electronică  roscaiurieppcd@gmail.com sau pe facebook.  Şi le mulţumesc tuturor celor care au apelat la mine pentru a primi cartea prezentată în articolul precedent.

Săptămâna viitoare sper să reuşesc prezentarea unui alt volum.

Pe curând.