TEORIA LUMII MULTIPOLARE

Sistemul de la Westfalia recunoaşte suveranitatea absolută a statului-naţiune şi construieşte pe această bază întregul câmp juridic al relaţiilor internaţionale. Sistemul respectiv, care s-a constituit după 1648 (sfârşitul războiului de 30 de ani din Europa), a cunoscut câteva etape de constituire şi reflecta, într-o măsură sau alta, realitatea obiectivă până la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Ea a luat naştere din respingerea pretenţiilor imperiilor medievale la universalitate şi „misiunea divină”, corespunzând reformelor burgheze din societăţile europene şi întemeindu-se pe principiul, potrivit căruia, doar statul naţional dispune de suveranitate supremă; în afara acestuia nu există nicio altă instanţă care ar avea dreptul juridic să intervină în politica internă a acestui stat, oricare ar fi scopurile sau misiunea (religioase, politice sau de alt gen) de care s-ar conduce. Acest principiu a predominat în politica europeană începând cu mijlocul sec. XVII până la mijlocul sec. XX, fiind extins cu anumite modificări asupra ţărilor din restul lumii.

Iniţial sistemul de la Westfalia se referea doar la statele europene, coloniile acestora fiind considerate doarextensiunea acestora, care nu dispune de suficient potenţial politic şi economic pentru a pretinde la propria suveranitate. Începând cu sec. XX, odată cu decolonizarea, acelaşi principiu de la Westfalia a fost atribuit şi fostelor colonii.

Un gânditor francez angajat împotriva liberalismului

Sub aspect bugetar libertatea statelor este de asemenea extrem de limitată, deoarece datoria publică le blochează capacitatea de a întreprinde măsuri hotărâte, care n-ar fi coordonate cu instituţiile financiare. În sfârşit, în domeniul politicii industriale guvernele nu au alte soluţii decât să atragă corporaţiile trasnaţionale prin intermediul subvenţiilor şi a facilităţilor fiscale… Puterea fiscală a statului nu mai este una suverană, ci contractuală, deoarece se formează în procesul coordonării cu capitalul, care devine din ce în ce mai impertinent şi tot mai puternic în impunerea cerinţelor sale”.

Am făcut această expunere mai extinsă a cărţii respective fiind ghidat în primul rând de dorinţa de a familiariza un număr cât mai mare de cititori cu viziunea autorului. Ea este una extrem de utilă pentru toţi cei care doresc să înţeleagă în profunzime cauzele neîmplinirilor ce macină şi societatea noastră. Înţeleg destul de bine că lumea nu prea are timp să se dedice unor lecturi sistematice, aplecându-se asupra unor tomuri voluminoase.  În orice caz, este clar că acest articol va citit de mult mai mulţi oameni decât numărul de solicitanţi care se vor adresa să le furnizez versiunea electronică a cărţii respective.

Rămân şi de această dată în aşteptarea mesajelor DVS, trimise fie pe adresa electronică  roscaiurieppcd@gmail.com sau pe facebook.  Şi le mulţumesc tuturor celor care au apelat la mine pentru a primi cartea prezentată în articolul precedent.

Săptămâna viitoare sper să reuşesc prezentarea unui alt volum.

Fundamentele geografice și geopolitice ale eurasianismului

Există mai multe argumente pentru a denumi Rusia și nu China „ținutul de mijloc” (Zhong Guo în chineză). Cu trecerea timpului aceste argumente devin mai evidente. Pentru Rusia, Europa este doar o peninsulă a Vechiului Continent aflată la vestul graniţelor sale. Pe acest spațiu, Rusia însăşi ocupă zona principală, torsoul.
Suprafaţa totală a statelor europene, împreună, este de aproape 5 milioane Km². Suprafaţa Rusiei în perioada URSS-ului contemporan este mai bine de 20 milioane km² (în special dacă includem republicile naţionale ale Mongoliei şi Tuva din fosta „Mongolie îndepărtată” şi „Pământul Uryankhay” care la momentul prezent sunt parte din Uniunea Sovietică).

Cu rare excepţii, poporul rus al sfârşitului de secol 19 şi începutul secolului 20 a uitat de spaţiul de dincolo de Urali (unul din cei care îşi aminteşte este genialul chimist rus D. I. Mendeleev). Acum o nouă eră a sosit. Întregul „conglomerat Ural-Kuznețk”, cu furnale, mine de cărbune şi noi oraşe cu sute de mii de locuitori, sunt construite dincolo de Urali.

Aici, reţeaua ferată Turkestan-Siberiană („Turksib”) se dezvoltă. Nicăieri altundeva expansiunea culturii ruse nu este atât de largă şi spontană precum în zonele de dincolo de Urali, aşa numitele „Republici din Asia Centrală” (Turkmenistan, Tadjikistan, Uzbekistan, şi Kârgâzstan). Întregul torsou al ţinuturilor ruseşti, „drumul de la staţia Niegoreloie la Xuchang”, prinde viaţă.

Tratatul transatlantic şi alte ameninţări

Lucrarea lui Alain de Benoist este binevenită întrucât oferă o perspectivă sintetică asupra a ceea ce se pune la cale de mai multă vreme în cercurile oligarhiei financiare internaţionale, avându-i astăzi drept exponenţi principali pe Barack Obama – rateul speranţelor civico-democratice, împreună cu Angela Merkel, fosta pionieră est-germană reconvertită la crezul capitalist predicat de pontificatul Deutsche Bank. În esenţă, proiectul de tratat prevede realizarea unei zone transatlantice de liber-schimb prin desfiinţarea barierelor comerciale dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană, situaţie de natură să avantajeze firmele multinaţionale şi pieţele de capital, care însă la nivel global va prejudicia producţia europeană mai ales în domeniul agriculturii, textilelor şi automobilelor, cu efecte negative pentru salariaţi. Eliminarea taxelor vamale aplicate actualmente utilajelor de transport de pildă, care se ridică la 7,8% în Europa faţă de 0% în Statele Unite, nu numai că va afecta direct industria auto europeană prin pătrunderea masivă pe piaţă a maşinilor americane, dar în condiţiile unui dolar mai slab decât euro va determina companiile europene să delocalizeze, accentuând astfel şomajul.

Războiul ideologic – Rusia și Occidentul

La ora actuală multă lume vorbește despre războiul informațional și despre războiul ideologic dintre Rusia și Occident. Însă pozițiile în acest război nu sunt definite atât de univoc cum ar fi necesar.
Vorba e că Occidentul își construiește critica împotriva Rusiei și a fiecărei acțiuni a țării noastre – fie că vizează evenimentele din Crimeea, Novorossia sau Siria – de pe pozițiile liberalismului. Acest atac insistent, ce se desfășoară atât din exterior, cât și din partea coloanei a cincea din interior, a reușit să convingă treptat practic întreaga noastră societate – și nu doar societatea! –, dar ceea ce e și mai important, l-a convins pe președinte însuși că liberalismul reprezintă o ideologie ostilă Rusiei. Prin urmare, sarcina e să rezistăm în fața ei.

Aici se conturează două aspecte importante: cum să dezrădăcinăm liberalismul, care a slobozit rădăcini adânci începând cu anii 90 în economie, învățământ, cultură, și cu ce am putea să-l înlocuim. Ei bine, dacă respingem în mod solidar liberalismul, ce îi contrapunem acestuia? Cele două aspecte sunt strâns legate între ele: nu vom putea dezrădăcina liberalismul, dacă nu vom fi în stare să-l înlocuim cu ceva. Iar purtătorii virusului liberal se vor răsuci în fel și chip și vor sabota din interior orice încercare de a afirma în Rusia o ideologie de alternativă, viabilă și consistentă, una ce ar fundamenta specificul identității rusești și calea noastră diferită.

Politologia paralelă a lui Jean Parvulesco

Cartea cunoscutului scriitor francez Jean Parvulesco „Vladimir Putin şi Imperiul Eurasiatic” nu se încadrează în genurile literare obişnuite. Ca, de altfel, şi însuşi Parvulesco, cel care a fost şi rămâne l’auteur inclassable[1]– autor pe care este imposibil să-l atribuim unei categorii strict determinate. Este vorba și despre o publicistică geopolitică, și conspirologie, și istorie alternativă, și literatură documentară, și cugetări religioase. Într-un cuvânt, Parvulesco este un gen în sine.

În unul dintre romanele sale, el caracterizează eroul principal în felul următor: „un peu la serie noir, un peu meditation transcendentale”[2], adică „semi-gangster – semi-mistic”. Această formulă poate servi drept autoportret pentru însuşi autorul; el însumează concomitent anumite trăsături ale spionului, ale metafizicianului şi artistului. Iar unde se încheie o ipostază şi începe cealaltă, este absolut incert.

Jean Parvulesco este un filosof-tradiţionalist, care l-a cunoscut personal pe unul dintre fondatorii acestui curent, „baronul negru” Julius Evola. Parvulesco a fost în relaţii strânse atât cu Raymond Abellio, cât şi cu Dominique de Roux. În aceste cercuri avangardist-tradiționaliste Parvulesco este o autoritate indiscutabilă.

Sensul istoriei

n cele din urmă, istoria include în sine viitorul. Viitorul este făurit în prezent, sprijinindu-se pe trecut. Vectorul este lansat în trecut, el îşi găseşte continuarea sau se opreşte, uneori deviază, se abate de la curs, totul depinde de faptul ce fel de prezent avem. Este oare vorba într-adevăr de prezent sau este vorba despre un prezent contrafăcut, fals. Istoria este orientată spre viitor – acolo se află scopul ei, care a fost stabilit în trecut. De aceea şi viitorul este în mod necesar unul istoric. Anume acolo vom primi dezlegarea, concluzia, rezultatul: oare am procedat corect, am mers în direcţia corectă, dar principalul e să ne dumirim dacă am trăit cu adevărat sau doar ni s-a părut că trăim…

Vezi și  Precursorii iranieni ai celei de-a patra teorii politice
Istoria se constituie concomitent din toate cele trei dimensiuni ale sale – trecut, prezent şi viitor,  acestea având un înţeles inseparabil. De aceea viitorul îşi are propria sa istorie, care se scrie nu doar atunci când viitorul va veni şi se va transforma în trecut; istoria viitorului se scrie deja acum, iar sensurile ei de bază au fost scrise încă în trecut, atunci când totul abia începea: poporul, cultura, ţara, biserica. Atunci când noi înşine ne luam începutul. Anume pe asta se întemeiază toate profeţiile, prezicerile şi în definitiv proiectele şi planurile temerare. Toate acestea constituie istoria viitorului, ea nefiind mai puţin importantă decât istoria prezentului sau cea a trecutului. Toate sunt legate între ele în mod indisolubil. Tout se tient (fr.: Totul se potriveşte). Toate cele trei timpuri. Şi numai toate acestea luate împreună constituie istoria.

Dughin și Ideea Națională a Moldovei

Astăzi nu mai există stanga și dreapta, există doar patrioți cu preferințe ideologice diferite, care au datoria să renunțe la obișnuitele tipare ideologice și propagandistice. Iar orice poilitican care tinde să devină președinte al Moldovei, așa cum menționează pe drept cuvânt Dughin, are șansa să învingă doar dacă se va pătrunde de propria misiune istorică cu totul aparte de factor unificator al societății. Avem nevoie de lideri înțelepți, maturi și curajoși.
Poporul nostru nu dorește să se alipească sau să se dizolve în interiorul altor state. Știm cum să realizăm principiul autoguvernării naționale și statale, unul sacru pentru noi. Independența noastră, suveranitatea de stat reprezintă niște valori netrecătoare. Nu suntem apendicele altor state și nici o eroare istorică. Suntem capabili să prteluăm tot ce e mai bun de la frații noștri. Însă rolul de ”frate mai mic”, de margine, de fundătură este unul inacceptabil. Iar criza de azi reprezintă doar un prilej extraordinar să ne tratăm de maladiile colective, să ne punem pe picioare, să ne descovoiem spatele și să privim cu alți ochi lumea din jur.

Manifestul Alianţei Revoluţionare Globale

Suntem părtaşi la sfârşitul unui ciclu istoric. Toate procesele care constituie fluxul istoriei au ajuns într-un impas logic.
Sfârşitul capitalismului. Evoluţia capitalismului a ajuns la limita sa naturală. Nu a mai rămas decât o cale pentru sistemul economic mondial – să se prăbuşească. În contextul evoluţiei progresive a instituţiilor pur financiare mai întâi băncile, apoi structurile de capital din ce în ce mai complexe şi mai sofisticate, sistemul capitalismului modern a ajuns în pragul unei rupturi complete de realitate, de echilibrul dintre ofertă şi cerere, de raportul dintre producţie şi consum şi de legătura cu viaţa reală. Întreaga avere a lumii este concentrată în mâinile oligarhiei financiare mondiale din cauza manipulării complexe prin intermediul piramidelor financiare artificiale. Această oligarhie nu a dus numai la devalorizarea muncii, ci şi a capitalului asociat bazelor pieţei, consolidat prin rentă financiară.
Toate celelalte forţe economice sunt înrobite de această elită impersonală, transnaţională şi ultraliberală. Indiferent de modul în care percepem capitalismul, acum este clar faptul că acesta nu trece pur şi simplu printr-o nouă criză, ci că întreg sistemul este pe cale să se prăbuşească. Indiferent de modul în care oligarhia globală încearcă să ascundă de masele populare globale, tot mai mulţi oameni încep să suspecteze inevitabilitatea acestui colaps, precum şi faptul că respectiva criză financiară mondială, care a fost generată de căderea pieţei creditelor ipotecare şi a instituţiilor bancare importante din America, nu reprezintă decât începutul unei catastrofe mondiale.
Această catastrofă poate fi amânată, însă nu poate fi oprită. Economia mondială, în forma în care operează în prezent, este sortită eşecului.

De la Atlantic la Pacific: pentru un destin comun al popoarelor Eurasiei

Pentru Moldova nici România, nici Rusia nu sunt nişte „duşmani externi”.
Mai exact, şi Moldova, şi România, şi Rusia au acelaşi duşman extern: imperialismul planetar al atlantismului anglo-saxon.
Iar instinctul autoconservării colective al popoarelor noastre trebuie să se manifeste prin solidaritate în faţa unui pericol comun.
Fiind situată între Orient şi Occident, Moldova şi-a însuşit de-a lungul istoriei trăsături şi elemente din ambele spaţii.
Şi totuşi, în pofida agresiunii totale contra poporului nostru din partea centrelor de influenţă din exterior, Moldova rămâne a fi parte a civilizaţiei orientale, bizantine, continentale şi contemplative.
Înţelegem cu toţii că nici o ţară, chiar dacă este mult mai puternică decât Moldova, nu poate să reziste de una singură în faţa agresiunii generale a totalitarismului liberal.
Dar pentru a fi eficientă, durabilă şi în definitiv victorioasă, rezistenţa noastră nu poate fi doar militară, politică şi economică. Ea trebuie să fie în primul rând una ideologică.
Iar conferinţa noastră este un excelent prilej pentru noi elaborări conceptuale, care să contribuie la cristalizarea unei noi viziuni asupra lumii, a unei strategii ce ar permite solidarizarea şi cooperarea tuturor forţelor anti-Sistem de pe continentul nostru şi din lume.
Vă mulţumesc pentru atenţie şi vă spun tuturora Doamne ajută!

Proiectul Marii Europe. O schiță geopolitică pentru o lume multipolară în devenire

Ca urmare a declinului și dispariției blocului socialist în Europa de Est la sfârșitul secolului trecut, o nouă viziune geopolitică a lumii bazată pe un nouă abordare a devenit o necesitate. Dar inerția gândirii politice și lipsa de imaginație istorică la elitele politice ale Occidentului victorios a condus la o opțiune simplistă: bazele conceptuale ale democrației occidentale, o societate a economiei de piață și dominația strategică a SUA la scară mondială au devenit singurele soluții la toate sfidările emergente și modelul universal care trebuia acceptat în mod imperativ de către întreaga umanitate.

Un gânditor rus îndrăgostit de cultura română

Primul nivel ține de concepțiile noastre ideale despre noi înșine. Există o Rusie ideală, cerească, eternă. Aceasta ține de identitatea noastră profundă. Este vorba despre ceea ce am dori noi să fim. Este vorba de felul în care ne visăm pe noi înșine. Este Rusia noastră profundă. Ea nu este întotdeauna la suprafață. Dar anume ea ne face pe noi, rușii, să fim ruși. Datorită învățătorilor mei, filosofii care au exercitat o influență enormă asupra mea, cum sunt Lucian Blaga, Mircea Eliade, Nae Ionescu, Ioan Petru Culianu (și aș putea să continui la nesfârșit această înșiruire, deoarece anume filosofii români au avut o influență decisivă asupra mea), deci anume datorită acestor filosofi eu știu că există și o Românie celestă și profundă, acea Românie care reprezintă identitatea dumneavoastră eternă. Anume aceasta este România cea sfântă, este acea Românie care îl face pe român să fie anume român. Și iată că la nivelul acestor două instanțe are loc un dialog. Acolo este vorba despre orizonturile culturale, cum spunea Blaga, acolo este vorba despre tradiția lui Zalmoxix, cum spunea Eliade, acolo este vorba despre postbizantinism și despre inițiativa ortodoxă postbizantină, cum spunea Iorga. La un nivel și mai profund este vorba despre apropierea dintre popoarele noastre în timpurile când dumneavoastră erați traci, iar noi eram sciți, la nivelul Turanului, a Eurasiei străvechi. Aici este vorba despre un dialog între Rusia sfântă și România sfântă, între Rusia profundă și România profundă, între Rusia eternă și România eternă. Acesta e un nivel al dialogului, primul nivel.
Dar există și un alt nivel al dialogului, cel de-al doilea, cu totul diferit. Este vorba despre relațiile istorice. În anumite cazuri noi am fost de aceeași parte a baricadelor, iar în alte cazuri – pe baricade diferite. Am comis multe greșeli. Noi, rușii, am făptuit multe nedreptăți față de România. Noi preferam o politică realistă în locul unei politici ideale. Aici este vorba despre un cu totul alt nivel. Aici am acumulat multe pretenții, există multă neînțelegere, multe probleme, care încă nu și-au găsit rezolvarea. Toate aceste aspecte trebuie analizate și discutate. Însă în nici un caz cele două nivele nu trebuie amestecate, puse laolată. Mai mult decât atât, dialogul profund ne va ajuta să dezlegăm anumite neînțelegeri de ordin istoric. Este ca și cum o lumină ar înlătura întunericul, ar alunga umbrele.

Eurasianismul – expresia geopolitică a antiliberalismului

Liberalismul nu este ansamblu de tehnologii pentru distrugerea societății, capabil să funcționeze autonom. El are nevoie de un Golem pentru a-și exercita capacitatea distructivă pe întreg mapamondul, iar acest Golem îl reprezintă atlantismul, cea mai mare forță militară și economică din istoria lumii.
Rolul eurasianismului este de a crea un centru de putere capabil să se opună acestui Golem atlantic prin unirea unor energii și a unor capabilități politice, militare și economice, ce exced puterile oricărei națiuni luate separat, chiar și în cazul unor țări de dimensiuni continentale precum China sau Rusia.
Misiune eurasiatică este deci una supra-națională, însă nu una dizolvantă, ci dimpotrivă păstrătoare a tradiției și a identității colective – naționale. Regionale, familiale și în final a omului.
Iar dacă misiunea liberalismului este de anihilare a societății, a individului ca și creație a lui Dumnezeu, forța care se opune acestui efort are un rol katehonic.
Aceasta este misiunea eurasiatică.

Conferință „SĂ FII ROMÂN”

Dan Puric (n. 12 februarie 1959) este un actor, eseist, autor și regizor de teatru român care a jucat în teatru, în film și în spectacole de televiziune. Spectacolele sale - Toujours l'amour, Made in Romania, Costumele, Don Quijote - au fost reprezentate în mai multe țări. În film, a jucat rolul principal în coproducția româno-sârbă Broken Youth, iar spectacolele sale de pantomimă au fost transmise de televiziunile BBC Belfast Royal College, 3SAT Frankfurt și RTL Luxemburg. A mai jucat în filme pentru televiziunea publică din Lausanne, Elveția.

CRONICA SPIRITULUI 2017.04.07

Aici cele mai utile se dovedesc a fi teoriile postpozitiviste, care tind (deşi, de cele mai multe ori, fără succes) să iasă dincolo de limitele „etnocentrismului”2, caracteristic culturii, ştiinţei şi politicii vest-europene şi să supună deconstrucţiei voinţa de putere şi dominaţie a Occidentului (în ultima perioadă istorică – SUA) în calitate de conţinut de bază al întregului discurs în acest domeniu. Exponenţii teoriei critice şi ai post-modernismului în RI, precum şi adepţii abordării istorico-sociologice şi ai normativismului, demonstrează în mod elocvent că toate teoriile moderne ale RI sunt construite în jurul discursului hegemonist. Acest discurs hegemonist reprezintă trăsătura caracteristică a civilizaţiei vest-europene, ce îşi are rădăcinile în reprezentarea greco-romană despre Oicumenă, în centrul căreia se află nucleul „civilizaţiei” şi „culturii”, iar la periferie – zonele „barbariei” şi „sălbăticiei”. Astfel de reprezentări le erau proprii şi altor imperii (Persan, Egiptean, Babilonean, Chinez), precum şi civilizaţiei indiene, care se considerau „centru al lumii”, „Împărăţia de Mijloc”.

Un gânditor rus îndrăgostit de cultura română

Mai întâi aș dori să îi aduc mulțumiri doamnei Mariana Heroiu, directorul editurii ”Mica Valahie”, pentru apariția acestei cărți, lui Iurie Roșca pentru efortul de a traduce această lucrare, ca și prietenului meu, Constantin Parvulesco, pentru amabilitatea de a participa la această întâlnire. Vă mulțumesc din toată inima dumneavoastră pentru faptul că ați venit. Văd în sală mai mulți prieteni, fețe cunoscute, văd și fețe noi, care sper să-mi devină de asemenea prieteni. Aduc sincere mulțumiri domnului Dan Zamfirescu, o personailtate cunoscută, pentru faptul că a venit să participe la întâlnirea noastră.

Aș vrea să împart luarea mea de cuvânt de azi în două părți. La început aș dori să străui asupra dialogului dintre Rusia și România, după care să expun o viziune asupra lumii de azi așa cum este văzută ea din Rusia, cum o văd eurasianiștii. În primul rând, atunci când este vorba despre dialogul dintre două țări sau două popoare, trebuie să avem în vedere următoarele. Există cel puțin trei nivele la care am putea discuta atunci când este vorba despre un dialog sau un conflict. Primul nivel ține de concepțiile noastre ideale despre noi înșine. Există o Rusie ideală, cerească, eternă. Aceasta ține de identitatea noastră profundă. Este vorba despre ceea ce am dori noi să fim. Este vorba de felul în care ne visăm pe noi înșine. Este Rusia noastră profundă. Ea nu este întotdeauna la suprafață. Dar anume ea ne face pe noi, rușii, să fim ruși. Datorită învățătorilor mei, filosofii care au exercitat o influență enormă asupra mea, cum sunt Lucian Blaga, Mircea Eliade, Nae Ionescu, Ioan Petru Culianu (și aș putea să contunui la nesfârșit această înșiruire, deoarece anume filosofii români au avut o influență decisivă asupra mea), deci anume datorită acestor filosofi eu știu că există și o Românie celestă și profundă, acea Românie care reprezintă identitatea dumeavoastră eternă. Anume aceasta este România cea sfântă, este acea Românie care îl face pe român să fie anume român. Și iată că la nivelul acestor două instanțe are loc un dialog.

Pagini