4pt

TEORIA LUMII MULTIPOLARE

Sistemul de la Westfalia recunoaşte suveranitatea absolută a statului-naţiune şi construieşte pe această bază întregul câmp juridic al relaţiilor internaţionale. Sistemul respectiv, care s-a constituit după 1648 (sfârşitul războiului de 30 de ani din Europa), a cunoscut câteva etape de constituire şi reflecta, într-o măsură sau alta, realitatea obiectivă până la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Ea a luat naştere din respingerea pretenţiilor imperiilor medievale la universalitate şi „misiunea divină”, corespunzând reformelor burgheze din societăţile europene şi întemeindu-se pe principiul, potrivit căruia, doar statul naţional dispune de suveranitate supremă; în afara acestuia nu există nicio altă instanţă care ar avea dreptul juridic să intervină în politica internă a acestui stat, oricare ar fi scopurile sau misiunea (religioase, politice sau de alt gen) de care s-ar conduce. Acest principiu a predominat în politica europeană începând cu mijlocul sec. XVII până la mijlocul sec. XX, fiind extins cu anumite modificări asupra ţărilor din restul lumii.

Iniţial sistemul de la Westfalia se referea doar la statele europene, coloniile acestora fiind considerate doarextensiunea acestora, care nu dispune de suficient potenţial politic şi economic pentru a pretinde la propria suveranitate. Începând cu sec. XX, odată cu decolonizarea, acelaşi principiu de la Westfalia a fost atribuit şi fostelor colonii.

Un gânditor francez angajat împotriva liberalismului

Sub aspect bugetar libertatea statelor este de asemenea extrem de limitată, deoarece datoria publică le blochează capacitatea de a întreprinde măsuri hotărâte, care n-ar fi coordonate cu instituţiile financiare. În sfârşit, în domeniul politicii industriale guvernele nu au alte soluţii decât să atragă corporaţiile trasnaţionale prin intermediul subvenţiilor şi a facilităţilor fiscale… Puterea fiscală a statului nu mai este una suverană, ci contractuală, deoarece se formează în procesul coordonării cu capitalul, care devine din ce în ce mai impertinent şi tot mai puternic în impunerea cerinţelor sale”.

Am făcut această expunere mai extinsă a cărţii respective fiind ghidat în primul rând de dorinţa de a familiariza un număr cât mai mare de cititori cu viziunea autorului. Ea este una extrem de utilă pentru toţi cei care doresc să înţeleagă în profunzime cauzele neîmplinirilor ce macină şi societatea noastră. Înţeleg destul de bine că lumea nu prea are timp să se dedice unor lecturi sistematice, aplecându-se asupra unor tomuri voluminoase.  În orice caz, este clar că acest articol va citit de mult mai mulţi oameni decât numărul de solicitanţi care se vor adresa să le furnizez versiunea electronică a cărţii respective.

Rămân şi de această dată în aşteptarea mesajelor DVS, trimise fie pe adresa electronică  roscaiurieppcd@gmail.com sau pe facebook.  Şi le mulţumesc tuturor celor care au apelat la mine pentru a primi cartea prezentată în articolul precedent.

Săptămâna viitoare sper să reuşesc prezentarea unui alt volum.

Sensul istoriei

n cele din urmă, istoria include în sine viitorul. Viitorul este făurit în prezent, sprijinindu-se pe trecut. Vectorul este lansat în trecut, el îşi găseşte continuarea sau se opreşte, uneori deviază, se abate de la curs, totul depinde de faptul ce fel de prezent avem. Este oare vorba într-adevăr de prezent sau este vorba despre un prezent contrafăcut, fals. Istoria este orientată spre viitor – acolo se află scopul ei, care a fost stabilit în trecut. De aceea şi viitorul este în mod necesar unul istoric. Anume acolo vom primi dezlegarea, concluzia, rezultatul: oare am procedat corect, am mers în direcţia corectă, dar principalul e să ne dumirim dacă am trăit cu adevărat sau doar ni s-a părut că trăim…

Vezi și  Precursorii iranieni ai celei de-a patra teorii politice
Istoria se constituie concomitent din toate cele trei dimensiuni ale sale – trecut, prezent şi viitor,  acestea având un înţeles inseparabil. De aceea viitorul îşi are propria sa istorie, care se scrie nu doar atunci când viitorul va veni şi se va transforma în trecut; istoria viitorului se scrie deja acum, iar sensurile ei de bază au fost scrise încă în trecut, atunci când totul abia începea: poporul, cultura, ţara, biserica. Atunci când noi înşine ne luam începutul. Anume pe asta se întemeiază toate profeţiile, prezicerile şi în definitiv proiectele şi planurile temerare. Toate acestea constituie istoria viitorului, ea nefiind mai puţin importantă decât istoria prezentului sau cea a trecutului. Toate sunt legate între ele în mod indisolubil. Tout se tient (fr.: Totul se potriveşte). Toate cele trei timpuri. Şi numai toate acestea luate împreună constituie istoria.

Manifestul Alianţei Revoluţionare Globale

Suntem părtaşi la sfârşitul unui ciclu istoric. Toate procesele care constituie fluxul istoriei au ajuns într-un impas logic.
Sfârşitul capitalismului. Evoluţia capitalismului a ajuns la limita sa naturală. Nu a mai rămas decât o cale pentru sistemul economic mondial – să se prăbuşească. În contextul evoluţiei progresive a instituţiilor pur financiare mai întâi băncile, apoi structurile de capital din ce în ce mai complexe şi mai sofisticate, sistemul capitalismului modern a ajuns în pragul unei rupturi complete de realitate, de echilibrul dintre ofertă şi cerere, de raportul dintre producţie şi consum şi de legătura cu viaţa reală. Întreaga avere a lumii este concentrată în mâinile oligarhiei financiare mondiale din cauza manipulării complexe prin intermediul piramidelor financiare artificiale. Această oligarhie nu a dus numai la devalorizarea muncii, ci şi a capitalului asociat bazelor pieţei, consolidat prin rentă financiară.
Toate celelalte forţe economice sunt înrobite de această elită impersonală, transnaţională şi ultraliberală. Indiferent de modul în care percepem capitalismul, acum este clar faptul că acesta nu trece pur şi simplu printr-o nouă criză, ci că întreg sistemul este pe cale să se prăbuşească. Indiferent de modul în care oligarhia globală încearcă să ascundă de masele populare globale, tot mai mulţi oameni încep să suspecteze inevitabilitatea acestui colaps, precum şi faptul că respectiva criză financiară mondială, care a fost generată de căderea pieţei creditelor ipotecare şi a instituţiilor bancare importante din America, nu reprezintă decât începutul unei catastrofe mondiale.
Această catastrofă poate fi amânată, însă nu poate fi oprită. Economia mondială, în forma în care operează în prezent, este sortită eşecului.

De la Atlantic la Pacific: pentru un destin comun al popoarelor Eurasiei

Pentru Moldova nici România, nici Rusia nu sunt nişte „duşmani externi”.
Mai exact, şi Moldova, şi România, şi Rusia au acelaşi duşman extern: imperialismul planetar al atlantismului anglo-saxon.
Iar instinctul autoconservării colective al popoarelor noastre trebuie să se manifeste prin solidaritate în faţa unui pericol comun.
Fiind situată între Orient şi Occident, Moldova şi-a însuşit de-a lungul istoriei trăsături şi elemente din ambele spaţii.
Şi totuşi, în pofida agresiunii totale contra poporului nostru din partea centrelor de influenţă din exterior, Moldova rămâne a fi parte a civilizaţiei orientale, bizantine, continentale şi contemplative.
Înţelegem cu toţii că nici o ţară, chiar dacă este mult mai puternică decât Moldova, nu poate să reziste de una singură în faţa agresiunii generale a totalitarismului liberal.
Dar pentru a fi eficientă, durabilă şi în definitiv victorioasă, rezistenţa noastră nu poate fi doar militară, politică şi economică. Ea trebuie să fie în primul rând una ideologică.
Iar conferinţa noastră este un excelent prilej pentru noi elaborări conceptuale, care să contribuie la cristalizarea unei noi viziuni asupra lumii, a unei strategii ce ar permite solidarizarea şi cooperarea tuturor forţelor anti-Sistem de pe continentul nostru şi din lume.
Vă mulţumesc pentru atenţie şi vă spun tuturora Doamne ajută!

Proiectul Marii Europe. O schiță geopolitică pentru o lume multipolară în devenire

Ca urmare a declinului și dispariției blocului socialist în Europa de Est la sfârșitul secolului trecut, o nouă viziune geopolitică a lumii bazată pe un nouă abordare a devenit o necesitate. Dar inerția gândirii politice și lipsa de imaginație istorică la elitele politice ale Occidentului victorios a condus la o opțiune simplistă: bazele conceptuale ale democrației occidentale, o societate a economiei de piață și dominația strategică a SUA la scară mondială au devenit singurele soluții la toate sfidările emergente și modelul universal care trebuia acceptat în mod imperativ de către întreaga umanitate.

Un gânditor rus îndrăgostit de cultura română

Primul nivel ține de concepțiile noastre ideale despre noi înșine. Există o Rusie ideală, cerească, eternă. Aceasta ține de identitatea noastră profundă. Este vorba despre ceea ce am dori noi să fim. Este vorba de felul în care ne visăm pe noi înșine. Este Rusia noastră profundă. Ea nu este întotdeauna la suprafață. Dar anume ea ne face pe noi, rușii, să fim ruși. Datorită învățătorilor mei, filosofii care au exercitat o influență enormă asupra mea, cum sunt Lucian Blaga, Mircea Eliade, Nae Ionescu, Ioan Petru Culianu (și aș putea să continui la nesfârșit această înșiruire, deoarece anume filosofii români au avut o influență decisivă asupra mea), deci anume datorită acestor filosofi eu știu că există și o Românie celestă și profundă, acea Românie care reprezintă identitatea dumneavoastră eternă. Anume aceasta este România cea sfântă, este acea Românie care îl face pe român să fie anume român. Și iată că la nivelul acestor două instanțe are loc un dialog. Acolo este vorba despre orizonturile culturale, cum spunea Blaga, acolo este vorba despre tradiția lui Zalmoxix, cum spunea Eliade, acolo este vorba despre postbizantinism și despre inițiativa ortodoxă postbizantină, cum spunea Iorga. La un nivel și mai profund este vorba despre apropierea dintre popoarele noastre în timpurile când dumneavoastră erați traci, iar noi eram sciți, la nivelul Turanului, a Eurasiei străvechi. Aici este vorba despre un dialog între Rusia sfântă și România sfântă, între Rusia profundă și România profundă, între Rusia eternă și România eternă. Acesta e un nivel al dialogului, primul nivel.
Dar există și un alt nivel al dialogului, cel de-al doilea, cu totul diferit. Este vorba despre relațiile istorice. În anumite cazuri noi am fost de aceeași parte a baricadelor, iar în alte cazuri – pe baricade diferite. Am comis multe greșeli. Noi, rușii, am făptuit multe nedreptăți față de România. Noi preferam o politică realistă în locul unei politici ideale. Aici este vorba despre un cu totul alt nivel. Aici am acumulat multe pretenții, există multă neînțelegere, multe probleme, care încă nu și-au găsit rezolvarea. Toate aceste aspecte trebuie analizate și discutate. Însă în nici un caz cele două nivele nu trebuie amestecate, puse laolată. Mai mult decât atât, dialogul profund ne va ajuta să dezlegăm anumite neînțelegeri de ordin istoric. Este ca și cum o lumină ar înlătura întunericul, ar alunga umbrele.

Un gânditor rus îndrăgostit de cultura română

Mai întâi aș dori să îi aduc mulțumiri doamnei Mariana Heroiu, directorul editurii ”Mica Valahie”, pentru apariția acestei cărți, lui Iurie Roșca pentru efortul de a traduce această lucrare, ca și prietenului meu, Constantin Parvulesco, pentru amabilitatea de a participa la această întâlnire. Vă mulțumesc din toată inima dumneavoastră pentru faptul că ați venit. Văd în sală mai mulți prieteni, fețe cunoscute, văd și fețe noi, care sper să-mi devină de asemenea prieteni. Aduc sincere mulțumiri domnului Dan Zamfirescu, o personailtate cunoscută, pentru faptul că a venit să participe la întâlnirea noastră.

Aș vrea să împart luarea mea de cuvânt de azi în două părți. La început aș dori să străui asupra dialogului dintre Rusia și România, după care să expun o viziune asupra lumii de azi așa cum este văzută ea din Rusia, cum o văd eurasianiștii. În primul rând, atunci când este vorba despre dialogul dintre două țări sau două popoare, trebuie să avem în vedere următoarele. Există cel puțin trei nivele la care am putea discuta atunci când este vorba despre un dialog sau un conflict. Primul nivel ține de concepțiile noastre ideale despre noi înșine. Există o Rusie ideală, cerească, eternă. Aceasta ține de identitatea noastră profundă. Este vorba despre ceea ce am dori noi să fim. Este vorba de felul în care ne visăm pe noi înșine. Este Rusia noastră profundă. Ea nu este întotdeauna la suprafață. Dar anume ea ne face pe noi, rușii, să fim ruși. Datorită învățătorilor mei, filosofii care au exercitat o influență enormă asupra mea, cum sunt Lucian Blaga, Mircea Eliade, Nae Ionescu, Ioan Petru Culianu (și aș putea să contunui la nesfârșit această înșiruire, deoarece anume filosofii români au avut o influență decisivă asupra mea), deci anume datorită acestor filosofi eu știu că există și o Românie celestă și profundă, acea Românie care reprezintă identitatea dumeavoastră eternă. Anume aceasta este România cea sfântă, este acea Românie care îl face pe român să fie anume român. Și iată că la nivelul acestor două instanțe are loc un dialog.

Lumea Multipolară ca polilocviu intrecivilizațional

Partea finală a acestei lucrări cuprinde o expunere riguroasă a Teoriei Lumii Multipolare, văzută de către autor ca fundament teoretic pentru articularea unei noi concepții asupra viitorului, concep- ție de o necesitate stringentă. Menirea de bază a acesteia constă în respingerea categorică şi ireconciliabilă a hegemoniei globale americane, care ţinteşte desuveranizarea şi vasalizarea tuturor ţărilor, uniformizarea şi masificarea tuturor popoarelor și comunităților prin ştergerea oricărei forme de identitate colectivă. Demontând piesă cu piesă eşafodajul argumentativ al singurului imperiu global existent la ora actuală – SUA, autorul accentuează un aspect care de cele mai multe ori scapă observatorului relaţiilor internaţionale: cu excepţia de rigoare, în ultimele decenii practic fiecare ţară a lumii, indiferent de dimensiunile acesteia, riscă să nu mai fie un subiect al dreptului internaţional, ci un obiect al geopoliticii imperiale americane. În această conjunctură, menţinerea iluziei despre independenţa statelor naţionale devine contraproductivă.

„Statele Unite şi Noua Ordine Mondială“: „În planul lui Putin, România nu are niciun viitor, trebuie să fie o parte a Rusiei“

Pentru că trebuie să ne cunoaştem bine adversarii, iar Dughin este autorul unei teorii bine articulate, care recuperează ideologiile totalitare ale secolului XX, dar şi ideea mesianismului rus, pentru a propune o teorie a eurasiatismului. Liberalismul occidental este răul absolut pentru el. Ura - delegitimată de practica politică liberală - împotriva modernităţii şi postmodernităţii trebuie să ducă, în final, la nimicirea Occidentului şi a sistemului său de valori. 

 

COUNTER-HEGEMONY IN THE THEORY OF THE MULTIPOLAR WORLD

Although the concept of hegemony in Critical Theory is based on Antonio Gramsci’s theory, it is necessary to distinguish this concept’s position on Gramscianism and neo-Gramscianism from how it is understood in the realist and neo-realist schools of IR.

The classical realists use the term “hegemony” in a relative sense and understand it as the “actual and substantial superiority of the potential power of any state over the potential of another one, often neighboring countries.” Hegemony might be understood as a regional phenomenon, as the determination of whether one or another political entity is considered a “hegemon” depends on scale. Thucydides introduced the term itself when he spoke of Athens and Sparta as the hegemons of the Peloponnesian War, and classical realism employs this term in the same way to this day. Such an understanding of hegemony can be described as “strategic” or “relative.”

In neo-realism, “hegemony” is understood in a global (structural) context. The main difference from classical realism lies in that “hegemony” cannot be regarded as a regional phenomenon. It is always a global one. The neorealism of K. Waltz, for example, insists that the balance of two hegemons (in a bipolar world) is the optimal structure of power balance on a world scale[ii]. R. Gilpin believes that hegemony can be combined only with unipolarity, i.e., it is possible for only a single hegemon to exist, this function today being played by the USA.

In both cases, the realists comprehend hegemony as a means of potential correlation between the potentials of different state powers. 

Gramsci's understanding of hegemony is completely different and finds itself in a completely opposite theoretical field. To avoid the misuse of this term in IR, and especially in the TMW, it is necessary to pay attention to Gramsci’s political theory, the context of which is regarded as a major priority in Critical Theory and TMW. Moreover, such an analysis will allows us to more clearly see the conceptual gap between Critical Theory and TMW.

Ideea de Imperiu

În fapt, ideea imperială începe să se dezagrege în Renaștere, odată cu apariția primelor state naționale. Sigur, în 1525, victoria de la Pavia, câștigată de forțele imperiale asupra trupelor lui Francisc I, a părut că inversează cursul lucrurilor. În epocă, evenimenul a fost de altfel considerat ca unul de primă importanță și a provocat în Italia o renaștere a ghibelinismului. Dar, după Carol Quintul, titlul imperial nu ajunge la fiul său Filip și Imperiul se reduce din nou la o afacere locală. Începând cu pacea de la Westfalia (1648), Imperiul este văzut din ce în ce mai puțin ca o demnitate, și din ce în ce mai mult ca o simplă confederație de state teritoriale. Procesul de declin va dura încă două secole și jumătate. La 6 aprilie 1806 Napoleon desăvârșește revoluția distrugând ceea ce mai rămăsese din Imperiu. Francisc al II-lea abandonează titlul de împărat roman german. Sfântul Imperiu își trăise viața.

Ce este greşit în Europa?

Din punct de vedere ideologic, problema este liberalismul impus de anglo-saxoni ca singură ideologie în Europa şi în restul lumii. Liberalismul sprijină doar identitatea individuală şi interzice orice formă de identitate organică colectivă. În acest mod, liberalismul refuză pas cu pas Religia, Naţiunea, Identitatea Sexuală, pentru a construi indivizi eliberaţi de orice formă de holism. Identitatea Sexuală este esenţa problemei, pentru că liberalii insistă că Genul Sexual este o alegere opţională a fiecărui individ (după care urmează Religia sau Naţiunea tot ca opţiuni ale individului). Celălat punct esenţial este imigraţia. Liberalismul refuză să-şi asume identităţile religioase sau culturale ale imigranţilor. Imigranţii nu sunt consideraţi ca purtători ai unor identităţi culturale şi religioase, ci doar ca purtători ai unor identităţi individuale, care contează doar ca număr. Liberalismul distruge identităţile colective. Este logic faptul că liberalismul distruge în acest fel identitatea europeană (prin teoriile toleranţei şi drepturilor omului). Împreună cu distrugerea accelerată a identităţii sexuale, se grăbeşte distrugerea societăţii. Sfârşitul Europei este asigurat, atâta timp cât liberalismul este singura ideologie acceptată.

Atunci când negustorul îi ia locul aristocratului, apare liberalismul

Secolul XX a fost arena luptei ideologice dintre cele trei teorii politice de bază – liberalismul, comunismul şi naţional-socialismul (fascismul). Naţional-socialismul, care apăruse mai târziu decât alte doctrine, a fost primul care a suferit o înfrângere totală, dar şi modelul sovietic s-a prăbuşit sub presiunea teoriei liberale. De aici reiese că niciuna dintre ideologiile înfrânte nu ne poate servi drept punct de pornire.  Nu are nici un sens să ne întoarcem înapoi şi să revenim la strategiile ce şi-au arătat impotenţa. Orice încercare de a reforma sau completa ceva vor conduce spre un rezultat nul. Cea de-a Patra teorie politică, fondatorul căreia este Alecsadr Dughin, apare ca urmare a ieşirii dincolo de limitele celor trei doctrine politice amintite aici. Acolo unde matricea liberală continuă să domine, dimensiunea politică propriu-zisă dispare. Ea este înlocuită de către sfera economică, unde nu există prieteni şi duşmani, ci doar concurenţi şi oponenţi. Iar acolo unde dispar noţiunile de „prieten-duşman”, care definesc însuşi Politicul, se produce nivelarea dimensiunii existenţiale a politicii. De fapt, liberalismul conduce spre neutralizarea şi depolitizarea învăţământului, economiei, precum şi a altor domenii. Această doctrină a pervertit în mod sistematic toate reprezentările şi modelele politice din trecut.. Suntem nevoiţi să avem de a face cu substituirea sensurilor. Nietzsche remarca pe bună dreptate: „Instituţiile liberale încetează imediat să mai fie liberale chiar din clipa când acestea sunt ocupate: după care nu există duşmani mai răi şi mai radicali ai libertăţii decât instituţiile liberale. Se ştie până unde ajung acestea: ele plasează mine sub voinţa de putere, ele reprezintă nivelarea ridicată la rang de morală a munţilor şi a văilor, ele fac din om o fiinţă mică, fricoasă şi desfrânată, - ele reprezintă de fiece dată triumful spiritului de turmă”. Toţi cei care se află până în prezent sub stăpânirea unei orbiri politice, se încăpăţânează să vadă în liberalism calea spre libertate. Dar drumul respectiv le va fi semănat cu crâncene dezamăgiri.

Războiul împotriva Rusiei în dimensiunea sa ideologică

Războiul împotriva Rusiei este acum cea mai discutată alternativă în Occident. Este deocamdată sugestie şi posibilitate. Se poate transforma în realitate în funcţie de deciziile luate de toate părţile implicate în conflictul ucrainean: Moscova, Washington, Kiev, Bruxelles.

Nu vreau să discut aici toate aspectele şi teoria acestui conflict. Propun în schimb analiza profundelor sale rădăcini ideologice. Viziunea pe care o am în legătură cu principalele evenimente se bazează pe A Patra Teorie Politică, ale cărei principii le-am descris în cartea mea cu acelaşi titlu, apărută în limba engleză la Editura Arktos, acum câţiva ani.

Prin urmare, nu voi studia războiul Occidentului cu Rusia evaluându-i riscurile, pericolele, problematica, costurile sau consecinţele, ci sensul ideologic al acestuia la scară globală. Voi analiza sensul unui astfel de război şi nu războiul-însuşi (real sau virtual).

Pagini