Lucrarea lui Alain de Benoist este binevenită întrucât oferă o perspectivă sintetică asupra a ceea ce se pune la cale de mai multă vreme în cercurile oligarhiei financiare internaţionale, avându-i astăzi drept exponenţi principali pe Barack Obama – rateul speranţelor civico-democratice, împreună cu Angela Merkel, fosta pionieră est-germană reconvertită la crezul capitalist predicat de pontificatul Deutsche Bank. În esenţă, proiectul de tratat prevede realizarea unei zone transatlantice de liber-schimb prin desfiinţarea barierelor comerciale dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană, situaţie de natură să avantajeze firmele multinaţionale şi pieţele de capital, care însă la nivel global va prejudicia producţia europeană mai ales în domeniul agriculturii, textilelor şi automobilelor, cu efecte negative pentru salariaţi. Eliminarea taxelor vamale aplicate actualmente utilajelor de transport de pildă, care se ridică la 7,8% în Europa faţă de 0% în Statele Unite, nu numai că va afecta direct industria auto europeană prin pătrunderea masivă pe piaţă a maşinilor americane, dar în condiţiile unui dolar mai slab decât euro va determina companiile europene să delocalizeze, accentuând astfel şomajul.

În anii nouăzeci se derula încă un proces interesant, care ţine de conţinutul noţiunii „modernizare”. Modernizarea, care se realiza cu viteze diferite şi cu un nivel calitativ diferit, într-un fel sau altul, de la începutul Epocii noi în întreaga lume, în Europa occidentală s-a apropiat către finele sec. XX de sfârşitul său logic. Era şi firesc să se întâmple aşa ceva anume în Occident: cine a început mai devreme şi din motive naturale modernizarea societăţii tradiţionale, acela a şi ajuns primul la finiş. Iată de ce, depăşind atât inerţia rezistenţei structurilor conservatoare, cât şi concurenţa din partea alter-modernizării socialiste (la o anume etapă, destul de eficientă), Modernitatea în forma ei liberal-capitalistă şi-a încheiat realizarea propriului program către perioadă indicată: rezistenţa directă a ideologiilor de alternativă a fost înfrântă, iar depăşirea rezistenţei pasive din partea periferiei mondiale devenea o chestiune de ordin tehnic. Iar acolo unde aceasta se mai păstra, ea putea fi asemuită unei ”reacţii inerţiale a mediului obiectiv”, nu unei strategii concurenţiale. Lupta împotriva societăţii tradiţionale şi împotriva tentativelor ei de a apărea în alte straie (alter-modernizare, socialism) s-a încheiat cu victoria liberalismului. Modernizarea a atins în Occident limita sa internă, ajungând până în adâncurile culturii occidentale.