Russia

Fundamentele geografice și geopolitice ale eurasianismului

Există mai multe argumente pentru a denumi Rusia și nu China „ținutul de mijloc” (Zhong Guo în chineză). Cu trecerea timpului aceste argumente devin mai evidente. Pentru Rusia, Europa este doar o peninsulă a Vechiului Continent aflată la vestul graniţelor sale. Pe acest spațiu, Rusia însăşi ocupă zona principală, torsoul.
Suprafaţa totală a statelor europene, împreună, este de aproape 5 milioane Km². Suprafaţa Rusiei în perioada URSS-ului contemporan este mai bine de 20 milioane km² (în special dacă includem republicile naţionale ale Mongoliei şi Tuva din fosta „Mongolie îndepărtată” şi „Pământul Uryankhay” care la momentul prezent sunt parte din Uniunea Sovietică).

Cu rare excepţii, poporul rus al sfârşitului de secol 19 şi începutul secolului 20 a uitat de spaţiul de dincolo de Urali (unul din cei care îşi aminteşte este genialul chimist rus D. I. Mendeleev). Acum o nouă eră a sosit. Întregul „conglomerat Ural-Kuznețk”, cu furnale, mine de cărbune şi noi oraşe cu sute de mii de locuitori, sunt construite dincolo de Urali.

Aici, reţeaua ferată Turkestan-Siberiană („Turksib”) se dezvoltă. Nicăieri altundeva expansiunea culturii ruse nu este atât de largă şi spontană precum în zonele de dincolo de Urali, aşa numitele „Republici din Asia Centrală” (Turkmenistan, Tadjikistan, Uzbekistan, şi Kârgâzstan). Întregul torsou al ţinuturilor ruseşti, „drumul de la staţia Niegoreloie la Xuchang”, prinde viaţă.

Războiul împotriva Rusiei în dimensiunea sa ideologică

Războiul împotriva Rusiei este acum cea mai discutată alternativă în Occident. Este deocamdată sugestie şi posibilitate. Se poate transforma în realitate în funcţie de deciziile luate de toate părţile implicate în conflictul ucrainean: Moscova, Washington, Kiev, Bruxelles.

Nu vreau să discut aici toate aspectele şi teoria acestui conflict. Propun în schimb analiza profundelor sale rădăcini ideologice. Viziunea pe care o am în legătură cu principalele evenimente se bazează pe A Patra Teorie Politică, ale cărei principii le-am descris în cartea mea cu acelaşi titlu, apărută în limba engleză la Editura Arktos, acum câţiva ani.

Prin urmare, nu voi studia războiul Occidentului cu Rusia evaluându-i riscurile, pericolele, problematica, costurile sau consecinţele, ci sensul ideologic al acestuia la scară globală. Voi analiza sensul unui astfel de război şi nu războiul-însuşi (real sau virtual).

Originile national-bolsevismului rus

Dacă în prezent în Franţa sunt disponibile o serie de lucrări de referinţă care ne permit să înţelegem esenţa naţional-bolşevismului german, cu totul diferit este cazul naţional-bolşevismului rus, de existenţa căruia aflăm abia acum. O sursă de informare importantă despre acesta reprezintă lucrările autorului rus Mihail Agursky, deşi vădit ostil faţă de occident, totuşi reprezintă o importantă sursă de informaţii care predispune spre meditaţie. Teza autorulul, care a fost inspirat de lucrarea lui Ortega y Gasset “Revolta maselor”, constă în ideea că socialismul marxist, care este o componentă a bolşevismului rus, este doar un “camuflaj istoric” pentru adevăratele procese geopolitice şi istorice. În opinia lui Agursky, Lenin a practicat un limbaj dublu: scrierile sale marxiste, ar trebui considerate doar ca nişte lucrări pentru publicul larg, el însuşi, de fapt, plasându-se pe linia lui Alexandr Herzen care a respins valorile occidentale şi a promovat ideea invaziei Europei de vest de către slavi. Incă la începutul secolului, Lenin şi bolşevicii şi-au propus drept scop impunerea dominaţiei Rusiei şi a ruşilor prin intermediul revoluţiei mondiale. Din acest punct de vedere, naţional-bolşevismul rus este o ideologie naţionalistă, care legitimează sistemul politic sovietic din punct de vedere naţionalist şi nu din punct de vedere Marxist. National - bolşevismul, încearcă să impună dominaţiai Imperiului rus cimentat de ideologia comunistă.