Există trei ideologii politice sau teorii politice ale epocii moderne: liberalismul, socialismul (în sensul larg, care include şi comunismul) şi naţionalismul (care include fascismul, nazismul sau naţional-socialismul). Sunt, de fapt, nu trei ideologii, ci trei grupuri de ideologii. Am putut să observăm că în secolul XX, acestea au constituit esenţa istoriei. Încă în secolul XIX, Friedrich Nietzsche spunea: „Va veni acea vreme când oamenii vor muri pentru idei”. Şi dacă vom arunca o privire retrospectivă în secolul XX, vom constata că toţi s-au luptat pentru idei, nu pentru resurse, nu pentru influenţă, nu pentru acces la anumite bunuri. Aceste trei ideologii au determinat, în mare măsură, cele două războaie mondiale şi Războiul Rece. Ţările liberale ale Occidentului s-au contrapus ţărilor Europei Centrale, care au mers pe calea a treia, naţionalistă. Şi, pe de altă parte, a fost lagărul sovietic, care reprezenta cea de-a doua teorie politică. În secolul XX s-a produs deznodământul luptei dintre aceste trei ideologii ale modernismului, care au fost concepute încă în secolul XIX. A fost, de fapt, lupta pentru dreptul de a da sens istoriei, pentru a da sens epocii moderne. Fiecare dintre cele trei ideologii pretindea că este adevărata expresie a modernităţii.

Prezenţa lui Dughin la Chişinău, în vizită privată la invitaţia unei modeste iniţiative academice numită Universitatea Populară, pe care am pus-o pe picioare relativ recent, este şi o recunoaştere internaţională a efortului nostru de readucere în circuitul public a valorilor creştine, tradiţionale şi conservatore. În timp ce Moldova e dominată de două paradigme depăşite, comunistă şi liberală, iar dezbaterea publică se reduce la exaltarea virtuţilor unei Europe aflate într-un proces vertiginos de dezagregare spirituală, instituţională şi economică,  iar pe de altă parte, la cultivarea unor nostalgii după defuncta URSS, cei care pricep că ambele proiecte sunt moarte în egală măsură pot fi număraţi pe degete. E adevărat, URSS îşi are actul de deces eliberat încă acum două decenii, iar UE este doar în aşteptarea lui. Dar, privite dintr-o perspectivă istorică mai largă, cele două versiuni ale omului prometeic, ale determinismului economic, ale ideologiilor ridicate la rang de religie sunt condamnate în egală măsură la dispariţie. Între trecutul sovietic şi viitorul european, cei care au un sistem de referinţă profund spiritual şi au vocaţia să desluşească sensul istoriei aleg o altă cale. Este calea revenirii la Tradiţie, la originile noastre creştine, la interpretarea spirituală a acestor deviaţii care ne împing în zone devastatoare pentru societăţile noastre. Experimentul comunist a eşuat mai repede decât cel liberal. Unul dintre motivele de bază ale acestui eşec rezidă în utilizarea terorii, a constrângerilor ideologice şi a lipsurilor materiale. Proiectul simetric şi complementar comunismului, liberalismul, acţionează mai subtil, prin seducţie, prin înlăturarea oricăror limite, prin dulcea otravă a consumismului şi prin sacralizarea banilor.